Zeci de jandarmi montani mobilizați pentru a asigura ordinea în stațiunile din județul Hunedoara

La sfârșitul săptămânii ce s-a încheiat, peste 50 de jandarmi montani hunedoreni au acţionat pe raza staţiunilor montane Straja, Parâng, precum și pe traseele turistice din munții Vâlcan și Retezat.

Jandarmii montani au desfăşurat activităţi de informare şi îndrumare a cetățenilor şi administratorilor localurilor publice, pentru a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2.

Reamintim turiştilor că trebuie evitate aglomerările de persoane, iar purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice sunt măsuri obligatorii.

Jandarmii sunt pregătiţi să acorde sprijin turiștilor şi să intervină atunci când situaţia o va impune, precum şi în cazul constatării unor încălcări ale normelor legale în vigoare.

Jandarmii montani recomandă turiştilor să utilizeze pârtiile de schi doar în scopul pentru care acestea au fost amenajate.

Este interzis să pătrundă pe pârtiile de schi cu automobile sau orice alt tip de vehicul (snowmobil).

De asemenea, este interzis să coboare pe pârtiile de schi utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale. Aceste fapte constituie contravenţii şi atrag răspunderea persoanelor vinovate de săvârşirea lor.

Dacă aveți nevoie de sprijin, apelați numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita intervenția jandarmilor montani.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.