Viorel Demean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a fost externat de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, în 3 aprilie, după ce a fost declarat vindecat. Viorel Demean a fost diagnosticat cu coronavirus în 22 martie, după ce timp de aproape o săptămână fusese în autoizolare, fiind contact al unei persoane infectate.
„Am fost externat după 13 zile de tratament. Nu am avut niciun simptom al bolii, am urmat doar tratamentul pe care mi l-au dat medicii de la Timişoara. După ce două teste consecutive au ieşit negative, am fost externat”, a declarat colonelul Viorel Demean, potrivit ziardehunedoara.ro.
El se va întoarce la comanda ISU Hunedoara, după alte două săptămâni de izolare.
Leave a Reply