- Pădurile au înghițit treptat vechile pășuni, livezi și terenuri agricole întreținute de localnici, dând o nouă formă satelor de munte din Hunedoara.
„Am copilărit în Alun şi tot terenul acesta din jurul satului, cât îl vedem cu ochii, nici nu îţi vine să crezi cât grâu era aici şi ce recoltă era pe câmp. Oamenii aveau peste 100 de vaci şi mii de oi“, relata un localnic din comuna Bunila din Hunedoara.
Mai puțin de 300 de oameni locuiesc în prezent în comuna Bunila din Hunedoara, iar toate satele sale sunt înconjurate de păduri vaste. Unele au fost lăsate să crească în voie în ultimele decenii pe pantele dealurilor, terasate în trecut de localnici pentru a putea cultiva grâu, porumb, lucernă pentru hrănirea numeroaselor animale din gospodărie.
„Mulți săteni au lucrat în minele de fier de la Ghelari, la cariera de marmură din satul Alun, la combinatul siderurgic din Hunedoara. În același timp, creșteau animale și lucrau pământurile. Moșii noștri arau aproape toate dealurile din jurul Poieniței Voinii, pe care în vremea secerișului se legănau grânele. Acum pe ele crește feriga, au mai rămas pajiști ori au fost lăsate să se împădurească”, își amintea Miron, un vârstnic din satul Poienița Voinii din Hunedoara.
Satul Poienița Voinii din Hunedoara mai păstrează rămășițele numeroaselor terase amenajate în trecut de localnici pentru a putea munci pământul, însă pantele abrupte din jurul așezării și al satelor învecinate Ruda, Bunila, Alun și, ceva mai îndepărtat, Vadu Dobrii au fost acoperite de păduri.
Cele mai multe sate din Ținutul Pădurenilor au fost înființate în epoca medievală fiind înconjurate de păduri vaste.
În secolele următoare, odată cu dezvoltarea mineritului, în zona Ghelari (video) Munții Poiana Ruscă și a numeroaselor topitorii din văile râurilor care izvorăsc din munți, apoi a furnalelor din Toplița și Govâjdia și a Uzinelor metalurgice din Hunedoara și Călan, nevoia de lemn a dus la defrișarea pădurilor seculare din jurul așezărilor de munte.
La începutul secolului XX, zona de munte a Hunedoarei era considerată suprapopulată, în raport cu puținele suprafețe de pământ cultivabil din jurul satelor.
Satele din Ținutul Pădurenilor au intrat în declin după Al Doilea Război Mondial. În primii ani ai regimului comunist, autoritățile au decis colectivizarea forţată a agriculturii, o decizie care a însemnat confiscarea unui număr important de proprietăţi agricole private şi comasarea lor în ferme administrate de stat.
În anii ´60, oraşele României s-au extins cu repeziciune odată cu expansiunea zonelor industriale, iar migraţia tinerilor de la sate a reprezentat principala cauză a creşterii populaţiei urbane. În sate, femeile, copii şi vârstnicii au rămas implicaţi în muncile agricole.
Cele mai multe dintre satele din Ținutul Pădurenilor au continuat să se depopuleze și doar câteva, ca Teliuc, Ghelari, Muncelu Mic și, pentru o scurtă perioadă, Vadu Dobrii au devenit mici centre industriale și miniere. Muncile forestiere au rămas și ele între ocupațiile tradiționale ale localnicilor.
În așezările din împrejurimile lor, oamenii din cătunele de munte îşi munceau pământurile necolectivizate şi creşteau vite şi oi, însă aveau ocazia de a lucra în minerit şi industrie, în minele care împânzeau Ținutul Pădurenilor, ori făceau naveta în uzinele și fabricile din Hunedoara. Cu timpul, cei plecați să muncească în orașe nu s-au mai întors pentru a trăi în satele de munte.
Minele din jurul satelor au fost desființate și ele după 1990, iar carierele de piatră și marmură au intrat în conservare.
În anii 2000, activitățile industriale au încetat în cele mai multe sate din Munții Poiana Ruscă, iar depopularea și îmbătrânirea populației a făcut ca agricultura și micile ferme din jurul lor să nu mai reprezinte o prioritate pentru localnici.
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a Reply