VIDEO: ȚARA HAȚEGULUI-RETEZAT, SINGURA DESTINAȚIE ECOTURISTICĂ DIN VESTUL ȚĂRII, PROMOVATĂ LA BBC WORLD NEWS, DE CĂTRE CHARLIE OTTLEY



710 total views
, 216 views today

Destinația Ecoturistică Țara – Hațegului va fi promovată de renumitul Charlie Ottley, cel care promovează România de mai mulți ani, la nivel internațional, prin intermediul filemelor de prezentare a întregii țări, Wild Carpathia. Acum, Charlie Ottley și-a propus, și în contextul actual al pandemiei de coronavirus, timp în care oamenii și-au cam schimbat perspectivele asupra următoarelor vacanțe, să promoveze zone mai puțin populate și cunoscute. Așa cum este și cazul mai multe locuri din județul Hunedoara, unele dintre ele nefiind cunoscute nici măcar de hunedoreni sau români, în general. Filmul de prezentare va cuprinde șapte destinații ecoturistice din întreaga țară, între care și cea din județ. Documentarul va fi difuzat pe BBC World News, pe parcursul lunii iunie, în Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu, având o audiență de 400 de milioane de persoane.

Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat s-a alăturat campaniei demarate de BBC World News și de Charlie Ottley, cel care a realizat mai multe filme de prezentare a întregii țări, în cadrul seriei Wild Carpathia, în ultimii ani. Nu o dată, Charlie Ottley a declarat că iubește România, motiv pentru care a luat la pas multe județe și locuri absolut formidabile din țară, pentru a arăta și străinilor că acest stat nu înseamnă sărăcie, hoți, teama de a o vizita a multor turiști, fiind nefondată de cele mai multe ori. Astfel, se poate spune că a fost un bun promoter al turismului românesc. Acum, a venit rândul ecoturismului de a fi promovat și asta și pentru că, din cauza pandemiei de coronavirus și a regulilor sanitare impuse, inclusiv de distanțare socială, mulți și-au reconfigurat deja traseele pentru vacanțe, alegând locuri mai… sălbatice, dar în siguranță.

VIDEO: Țara Hațegului-Retezat, singura destinație ecoturistică din vestul țării, promovată la BBC World News, de către Charlie OttleyCharlie Ottley, interesat de ecoturismul din Țara Hațegului-Retezat

Asociația Ecoturism Țara Hațegului-Retezat, alături de Asociația de Ecoturism din România și Fundația pentru Parteneriat și Romanian – American Foundation, partenerii tehnici, respectiv finanțatorii rețelei naționale de destinații de ecoturism, a reușit să pună pe picioare acest proiect internațional care își dorește să promoveze destinațiile de ecoturism din România, implicit din județul Hunedoara.

VIDEO: Țara Hațegului-Retezat, singura destinație ecoturistică din vestul țării, promovată la BBC World News, de către Charlie Ottley

„43 de clipuri de promovare a României vor rula, la inițiativa lui Charlie Ottley, producătorul seriei Wild Carpathia, în Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu. Noi ne-am alăturat campaniei de promovare a României, iar prin intermediul Asociației de Ecoturism din România, am semnat un contract cu BBC World News și cu Charlie Ottley, redirecționând aici fondurile pe care le-am fi utilizat anul acesta pentru promovarea noastră în cadrul târgurilor de turism internaționale. Astfel, pe parcursul lunii iunie, pe BBC World News, și pe trei canale de televiziune din România, va rula un film de promovare, în care sunt incluse și șapte destinații ecoturistice din țara noastră, între care și Țara Hațegului – Retezat. Ideea campaniei este ca România să fie promovată ca destinație turistică, iar serviciile de ecoturism, pe care noi, rețeaua națională de destinații le oferim, să aibă locul lor clar. Ideea a apărut în perioada pandemiei de coronavirus. Charlie s-a gândit că este o idee bună să promoveze România, o țară în care el crede și pe care o iubește extraordinar”, a declarat managerul Asociației Ecoturism Țara Hațegului-Retezat, Anca Rusu.

Anca Rusu: „Ceea ce facem noi se pliază pe ideea de Românie pe care Charlie vrea să o promoveze în afară”

România „a furat” oarecum startul, dar acest lucru a fost posibil și datorită faptului că Charlie Ottley iubește atât de mult țara noastră, astfel că este prima țară care a intrat în acest proiect. „Am luat legătura cu Charlie Ottley în toamna anului trecut, atunci când a participat și el la întâlnirea anuală a rețelei, fiind invitat de onoare al evenimentului. În acea perioadă s-a lansat White Carpathia, ultima serie a documentarului despre România și a avut propunerea de a participa și el la întâlnirea noastră, pentru a înțelege exact ce se întâmplă cu acest fenomen al ecoturismului. Ceea ce facem noi se pliază pe ideea de Românie pe care Charlie vrea să o promoveze în afară. Documentarul a fost realizat destul de rapid, iar scopul campaniei este de a promova România pentru sezonul turistic următor. Este important să nu pierdem startul, pentru că puține țări și-au dat seama că este foarte important să promovezi zone nu foarte cunoscute din lume. Contextul actual, în care suntem obligați să respectăm mai multe reguli sanitare impuse ca urmare a pandemiei de coronavirus, i-a determinat pe mulți să își reconfigureze cumva traseul pentru vacanțele următoare. Turiștii se vor orienta spre zone cât mai retrase și cât mai sălbatice, iar noi avem din plin astfel de zone. Abia așteptăm să vedem care va fi impactul la nivel internațional în urma difuzării acetui film de prezentare a zonelor ecoturistice din județul Hunedoara și România”, a mai precizat Anca Rusu.

Sursa foto: Destinația Ecoturistică Țara Hațegului-Retezat

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.