(VIDEO) Soarta castelului Nalați a fost decisă de justiție după aproape două decenii

DCIM\102MEDIA\DJI_0481.JPG

Timp de două decenii Castelul Nalaţi Fay, de la marginea oraşului Haţeg, a rămas abandonat, iar timpul şi oamenii l-au distrus în mare parte. Recent, soarta monumentului istoric a fost decisă de instanţă.

Tribunalul Hunedoara a respins, printr-o decizie definitivă, recursul depus de presupuşii moştenitori ai foştilor proprietari ai moşiei din Ţara Haţegului, care au solicitat dreptul de proprietate asupra castelului anexelor şi curţii sale (întinse pe 13 hectare) şi a unor terenuri din împrejurimi, care însumează alte aproape 80 de hectare.

Anul trecut, înprocesul judecat pe fond, Judecătoria Haţeg le-a respins cererile de revendicare, pe motiv că terenurile au fost cooperativizate, fiind preluate de stat prin diverse acte normative, până la mijlocul secolului trecut, însă aceştia au contestat decizia. În cazul castelui şi anexelor sale, naţionalizate în 1948, proprietarul tabular a rămas statul român, prin Consiliul Local Haţeg.

„Din interpretarea prevederii legale (n.r. Legea nr.18/1991), rezultă că emiterea titlului de proprietate proprietarilor sau moştenitorilor acestora se poate face dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile impuse de text: proprietarii sau moştenitorii acestora nu s-au înscris în  cooperativa agricolă de producţie; nu au predat sau nu li s-au preluat de stat terenuri (nu clădiri). În cauză, aşa cum în mod judicios a reţinut prima instanţa, din probele administrate nu a rezultat întrunirea condiţiilor exprese stipulate în textul legal; din contră, imobile terenuri şi construcţii proprietatea antecesorilor reclamanţilor au trecut în proprietatea statului. Din Statutul Gospodăriei Agricole colective din 1991, precum şi din poziţia exprimată  de expertul judiciar a rezultat că întreaga zonă a fost cooperativizată. Nefiind îndeplinite condiţiile de fond pentru admiterea acţiunii formulate de reclamanţi, acţiunea nu putea fi primită, indiferent dacă ar fi fost respectat termenul pentru formularea cererii de retrocedare”, se arată în decizia Tribunalului Hunedoara.

Procesul dintre Szentivanyi Kristof şi Szentivanyi Ferenc şi autorităţile din Haţeg (primăria şi comisiile locală şi judeţeană de fond funciar) a început după ce în 2005 Katalina Maria Szent Ivanyi, o presupusă rudă a Blankăi Fay (fostă proprietară a castelului), a depus o cerere de retrocedare a castelului şi a mai multor terenuri din împrejurimile sale.  Solicitarea ei a fost însă respinsă de Comisia judeţeană Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Maria Szent Ivanyi a contestat în instanţă decizia. În 2015, când dosarul încă se afla pe rolul instanţelor, femeia a murit, iar procesul a fost continuat de urmaşii săi, Szentivanyi Kristof şi Szentivanyi Ferenc.

Decizia instanţei readuce castelul în proprietatea oraşului Haţeg. Adrian Puşcaş, primarul Haţegului, spune că pe durata îndelungată a procesului administraţia locală nu a putut investi în reabilitarea monumentului şi transformarea acestuia într-o destinaţie turistică, însă acest lucru va putea fi făcut odată cu sentinţa favorabilă dată de instanţă.


Cstelul Nalaţi, la începutul secolului XX. Ilustrată circulată.

În cele aproape două decenii în care castelul a fost lăsat în voia sorţii, clădirea înconjurată de un arboretum s-a ruinat aproape complet. Localnicii au luat din el tot ce au putut valorifica – piese de mobilier, instalaţii electrice, tocărie, elemente metalice şi duşumele. O mare parte din acoperiş s-a ruinat, împreună cu tavanele şi podurile clădirii. Podelele au fost furate sau au putrezit, ferestrele şi uşile au dispărut şi ele, iar anexele castelului s-au deteriorat complet. Parcul dendrologic al castelului a devenit o junglă, iar canalele şi fântânile s-au colmatat.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.