Ponorul, cel mai spectaculos râu din munții Șureanu, izvorăște de sub vârful Porumbelu Mare (1.131 metri), trece pe sub plaiurile împânzite de rămășițele unor stâne înființate în vremea dacilor, și, la circa 10 kilometri de la izvoarele sale, dispare sub pământ, în Fundătura Ponorului.
Șirul aproape neîntrerupt de bucle pe care apele sale le-au desenat în lunca Ponorului i-au sporit farmecul, atrăgând de la an la an tot mai mulți turiști în Fundătura Ponorului.
„Albia râului Ponor este una sinuoasă, acesta formând meandre care se întind pe aproximativ nouo kilometri pe firul principal, aproape de vârful Porumbelu Mare, unde izvorește, și doi kilometri pe afluentul care vine din Poiana Omului. Peisajul natural este îmbogățit de prezența sălașelor și a clăilor de fân presărate în lunca Ponorului și pe înălțimile din împrejurimi”, informează Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.
În parcul natural întins pe aproape 40.000 de hectare în munții Șureanu, se află Fundătura Ponorului, dar și alte peste 50 de ponoare – locuri în care apele de suprafață se scurg în subteran, croindu-și calea prin pereții de calcar ai munților.
Iar deasupra văii Ponorului se află Poiana Omului – una dintre răscrucile cele mai importante ale drumurilor de plai ale ciobanilor – locul de întâlnire al turmelor aflate în transhumanță.
În susul pârâului Ponor, culmile domoale, de peste 1.000 de metri, care înconjoară lunca Ponorului au fost din cele mai vechi timpuri traversate de ciobanii care își duceau oile de la șes spre pășunile alpine din Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel. Traseele de munte pe care circulă, din cele mai vechi timpuri, ciobanii ajung la zeci de kilometri.
Pe dealuri, nu departe de firul apei, au fost înființate numeroase stâne, sălașuri și adăposturi pastorale, colibe de lemn unde oamenii locuiau mai multe luni pe an, până la lăsarea iernii, înconjurate de pășuni și de păduri de fag. În cătunele din munți, viața gravita în jurul animalelor, fiecare încăpere a stânelor și sălașelor era bine organizată, iar fiecare om avea sarcini riguroase de îndeplinit.
„Caracteristicile principale ale păstoritului tradițional au suferit schimbări profunde în ultimele decenii şi sunt, în continuare, supuse modificărilor de la an la an. Se schimbă obiceiurile şi locurile de păşunat, se degradează stânele şi ansamblurile pastorale tradiţionale, se construiesc incinte noi cu apă curentă şi energie electrică, cu vase de plastic şi de inox, dispar reţete străvechi de preparare şi păstrare a produselor lactate, care miros din ce în ce mai puţin a oaie, a fum şi a răşină de brad. Spre deosebire de stânele tradiționale, îţi lasă un gust amar caricaturile de stâni apărute în ultimii ani la marginea oraşelor, cu oile păscând printre gunoaie şi mieii zburdând printre pet-uri”, arăta, pe blogul său, Daniel I. Iancu, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, care a studiat mai multe stâne din Munții Șureanu.
Leave a Reply