În Vadu Dobrii, satul din vecinătatea vârfului Rusca (1.355 de metri) locuiesc mai puţin de 10 oameni, însă odată cu venirea iernii, cei mai mulţi dintre ei îşi pun gospodăriile sub lacăt şi se mută „la oraş”. Hunedoara se află la circa 60 de kilometri de Vadu Dobrii şi este mai primitoare în sezonul rece, faţă de aşezarea înfiinţată pe crestele expuse viscolului, devenite inaccesibile autoturismelor.
Până la începutul celui De-al Doilea Război Mondial, satul de munte înconjurat de păduri vaste avea aproape 250 de locuitori, iar şase drumuri de pământ şi piatră traversau pădurile pentru a-l lega de celelalte cătune din Ţinutul Pădurenilor şi de oraşele Hunedoara şi Deva. Vadu Dobrii a fost una dintre localităţile prospere ale Hunedoarei, avea o mină de fier şi era legat de Hunedoara printr-o reţea de funiculare lungă de peste 40 de kilometri.
#gallery-1{margin:auto}#gallery-1 .gallery-item{float:left;margin-top:10px;text-align:center;width:20%}#gallery-1 img{border:2px solid #cfcfcf}#gallery-1 .gallery-caption{margin-left:0}
O unitate militară de rachete a funcţionat aici, bine camuflată de pădurea de conifere, timp de aproape jumătate de secol. Mina de fier s-a închis la sfâşitul anilor ´80, iar unitatea antiaeriană a intrat în conservare din anul 2003. De atunci, oamenii satului s-au tot împuţinat, până când au ajuns să fie număraţi pe degete.
Atât Vadu Dobrii, cât şi vechea unitate militară de la marginea lui, se dezvăluie călătorilor ca două capsule uriaşe ale timpului. Satul, cu gospodării răzleţe înconjurate de fâneţe, cu case din lemn, multe părăsite, împodobite cu ornamentele specifice zonei, le oferă oaspeţilor săi ocazia de a se întoarce cu gândul în vremea bunicilor.
„Este un loc autentic al Ţinutului Pădurenilor, aproape nealterat de construcţii noi şi de tehnologie, de aceea am vrut să îl vizitez în aceste zile, chiar dacă ultimii şapte kilometri ai drumului care urcă aici din Lunca Cernii de Jos, de unde se termină asfaltul, au fost aproape inaccesibili. Am urcat cu greu pe drumul de pământ, plin de noroaie şi de şanţuri lăsate de utilaje forestiere, până la marginea satului. Acolo am lăsat maşina şi am coborât pe jos, pentru a ne plimba pe uliţele sale pustii şi printre casele sale vechi, acoperite cu zăpadă”, povesteşte Lucian Ignat, un tânăr din Hunedoara.
FOTOGRAFII: Lucian Ignat
comentarii
Leave a Reply