Verile secetoase au schimbat înfăţişarea locurilor inundate din fostul sat Baia Craiului, unde se află ruinele a două biserici. Apele s-au retras, iar râul Cerna şi-a recăpătat conturul, pe mai mult de un kilometru, lărgindu-şi malurile ieşite de sub ape ori formate de aluviuni.
Suprafaţa luciului de apă a Cincişului s-a redus, iar vegetaţia a transformat zona de la „izvoarele” lacului într-o mlaştină, acoperită în cea mai mare parte de stuf. „Niciodată până acum nu am văzut atât de mult stuf la coada lacului. În trecut, pe aici circula vaporaşul cu turişti”, îşi aminteşte un localnic din Topliţa.
Apa nu mai ajunge de mult timp la zidurile bisericii ruinate, în schimb, în încercarea de a se apropia de ea, vizitatorii riscă să rămână înţepeniţi în smârcuri.
În aval de Baia Craiului, anii secetoşi au lăsat mai puţine urme pe suprafaţa lacului, chiar dacă din loc se văd maluri de pământ ieşite din luciul apei. Mai aproape de baraj, lacul şi-a păstrat proporţiile, iar diferenţele de nivel pot fi reglate de cei care îl administrează.
Leave a Reply