De trei ani, în zona Gării Devei au loc lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare, însă investiţia al cărui termen de execuţie a fost fixat la 36 de luni, este încă departe de a fi finalizată. Lucrările au loc în cadrul proiectului de modernizare a sectorului de cale ferată Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri şi sunt conduse de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas.
Contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei a fost semnat cu Compania Naţională „CFR” la 30 august 2017, iar ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 3 octombrie 2017. Termenul estimat de finalizare a investiţiei este anul 2022, deşi durata de execuţie lucrărilor a fost stabilită la 36 de luni.
„Potrivit proiectului, linia ferată de mare viteză (Simeria -Gurasada) urmează să intre în exploatare feroviară în anul 2023. Până acum, reabilitarea căii ferate şi construcţia podurilor, podeţelor, pasajelor şi a clădirilor noi din staţii este realizată în proporţie de 40 la sută”, au informat, zilele trecute, reprezentanţii Prefecturii Judeţului Hunedoara.
În Gara Devei, pe lângă modernizarea peroanelor şi a căii ferate, sunt construite 3 pasarele pietonale (pasarela cap X la trecerea la nivel cu strada Hărăului; pasarela în dreptul clădirii de călători, pentru legătura şi accesul pasagerilor de la peron 1 la peroanele 2 şi 3; pasarela 3 relocată în zona străzii Mureşului, cu descărcarea peste Calea Zarandului). La începutul anului 2020, constructorii estimau finalizarea lor până la sfârşitul anului trecut. Doar pasarela din dreptul staţiei CFR a fost montată, însă nu poate fi folosită, iar călătorii care vor să ajungă la peroanele liniilor 4,5 şi 6 trebuie să facă un ocol de circa 500 de metri din gară. Şi lucrările de modernizare a clădirii staţiei CFR a Devei trebuiau să înceapă în 2020, însă până în prezent nu au demarat. Peisajul gării şi al peroanelor sale s-a schimbat, treptat, pe măsură ce investiţia a avansat.
Odată cu modernizarea celor 41 de kilometri de infrastructură şi suprastructură feroviară ai sectorului Gurasada – Simeria, trenurile de călători vor putea circula cu viteza maximă de 160 km/h pe cea mai mare parte a traseului.
comentarii