(VIDEO) Aproape 35 de hectare de pădure, mistuite de flăcări. Pompierii se luptă de două zile să stingă focarele

Pompierii hunedoreni se luptă de ieri să stingă două incendii de pădure care au izbucnit în nordul și sudul județului. Unul dintre focare se manifestă în apropiere de Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina (localitatea Petros), iar al doilea este pe raza localității Buceș-Vulcan, comuna Buceș. Cel mai probabil, flăcările au plecat de la arderi necontrolate de vegetație uscată. 

„Cele două incendii la fondul forestier din nordul şi sudul judeţului sunt încă active. Pentru lichidarea incendiului la vegetaţia de la baza pădurii de foioase şi conifere, din zona Buceş-Vulcan, se luptă 30 de pompieri ai Detaşamentelor Deva şi Orăştie şi ai Staţiei Brad, precum şi 11 lucrători silvici. Propagarea incendiului este favorizată de vegetația uscată abundentă. În total au fost afectate până acum, aproximativ 25 de hectare de litieră de pădure. Pentru anihilarea incendiului de litieră izbucnit pe raza localităţii Petros, ce a afectat 9 hectare, intervin 16 pompieri ai Detaşamentului Petroşani şi 10 lucrători silvici”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

În total, în cele două zone unde se manifestă incendiile au fost afectate 34 de hectare de pădure. 

Video of Incendiu de pădure la limita Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina

 

 

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.