Viceprimarul care a jignit șoferii de TIR și-a anunțat candidatura la Primăria Vulcan. Mesaj „eliberator” pe Facebook: „Acum mă simt eliberat. Toate frământările din ultima perioadă m-au obosit foarte tare”

Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, membru al PSD, și-a anunțat candidatura la primărie din partea partidului Pro România. Ocazie cu care a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îl critică pe primarul în funcție Gheorghe Ile, cu care-i și coleg de partid. Merișanu scrie în mesajul său că liderul pe care le-a cerut oamenilor să-l voteze în 2016, făcând referire la primarul Ile, l-a mințit pe el și pe oameni. Așa încât, el a fost nevoit să înghită toate neajunsurile, nedreptățile și minciunile. Acum, însă, a venit momentul să facă un pas în față și să pună capăt acestei situații, candidând la primărie. La final, Merișanu spune că se simte „eliberat” și că frământările din ultima perioadă l-au obosit foarte tare. 

Cristian Merișanu a declarat pentru Ziar de Hunedoara că rămâne în funcția de viceprimar, deocamdată, iar decizia de a candida de la Pro România este și consecința faptului că PSD a decis să meargă în alegerile locale din acest an cu primarii în funcție. 

„Deocamdată mai rămân viceprimar, probabil până luna aceasta, care începe. Mai am de rezolvat câteva lucruri la primărie, pe care le-am început și vreau să pot să le termin tot pentru oameni, nu pentru mine. Mă ocup foarte mult de apartamentele din fondul locativ. Și mai am câteva lucruri de terminat. Am spus și în postarea mea de ce rămân. Cred că merit locul pe care îl ocup acum, am muncit pentru el. Nu a muncit partidul (n.r. PSD) foarte mult să mă pună, am muncit și eu pentru partidul acesta”, a declarat Cristian Merișanu. Acesta a mai spus că este membru al PSD de 20 de ani. 

În perioada mandatului de viceprimar, Cristian Merișanu s-a remarcat cu o declarație nefericită, în care spunea că tinerii care pleacă în afara țării pentru a munci, fug de responsabilitate. 

Citește și: REVOLTĂTOR! Viceprimar plătit cu aproape 12.000 de lei din bani publici critică și ofensează tinerii care nu vor să muncească pe DOI lei, preferând să plece în străinătate. Declarația lui Cristian Merișanu la adresa șoferilor de TIR (VIDEO)

„L-a luat partidul de pe stâlp și l-a pus viceprimar”

Primarul Gheorghe Ile nu aflase despre intenția colegului său de partid de a-l contracandida la alegerile din vară și nici nu citise mesajul scris de Merișanu pe reațeaua de socializare. 

„Nu am citit mesajul de pe Facebook, acolo sunt prostii. Acolo poate oricine să scrie în numele tău, în numele lui. (…) Dacă vrea să candideze e normal să mă critice. Trebuie să citesc mai întâi să văd ce a scris și mă voi ocupa de problema aceasta. Să-i dea Dumnezeu sănătate să lupte. Probabil că are șanse, e prematur să discutăm despre așa ceva. (…) Ca personalitate a Vulcanului e zero, ca pregătire profesională e zero. El e electrician. L-a luat partidul de pe stâlp și l-a pus viceprimar. În șapte ani de zile cât a stat, l-a impus partidul, nu a făcut nimic. El recunoaște că nu a făcut nimic, s-a ocupat mai mult de politică. Păi, frate, ai luat bani de la administrație. Ce se întâmplă cu tine?”, a spus Gheorghe Ile.

Mesajul lui Merișanu scris pe Facebook: 

Ceea ce vă scriu acum este chiar pentru dumneavoastră cei care credeți că nu toată lumea minte și nu toată lumea vorbește pentru a-și face imagine publică.
Eu sunt lup tânăr. Așa îmi spune fostul meu coleg Gheorghe Ile. Un lup care în fața comunității a purtat blana ciobanului. Știți cum vine asta? Adică am avut rolul acela pe care nu îl apreciază nimeni, dar fără de care numărul unu aleargă de unul singur și iese pe locul al doilea.
Am așteptat de la liderul pe care v-am cerut să-l votați în 2016 să reușească să pună bazele viitorului pentru noi, lupii tineri. El era prezent în locurile de decizie. M-a mințit. Ne-a mințit. Ne-am mințit. Și nu am ieșit să arăt cu degetul. Ce să vă zic că am mușcat de multe ori din mine ca să nu rănesc echipa?
Poate că el are dreptate sunt un lup ”mai tânăr”, dar nu voi putea niciodată să-mi atac echipa. Pentru că eu am fost atacat. Am înghițit toate neajunsurile, toate nedreptățile, toate minciunile numai pentru că eram mai tânăr.
Uneori ați avut dreptate să mă judecați. Din afară vi se părea că nu fac nimic.
Am știut că trebuie să muncești când ești în echipă. Și să taci. Am tras pentru toate echipele care mi-au cerut ajutor. Am învățat mult din fiecare experiență și fiecare umilință. Am greșit cât greșește fiecare om. Dar nu am acționat greșit împotriva oamenilor.
În ultimele zile m-am tot frământat. Și am luat una dintre cele mai grele decizii din viața mea.
Zi și noapte aud numai replicile celor din jurul meu. ”Mai stai. Nu pleca. Va fi bine. Să vedem ce se poate face. Vei fi privit ca un trădător dacă pleci”.
Eu îmi repet din ce în ce mai mult Nu mai sunt eu dacă rămân.
De aceea, m-am hotărât să vă anunț că am decis să închei această tensiune. O să candidez la Primăria Vulcan. Voi accepta oferta Pro România.
Voi merge la alt partid pentru că e obligatoriu. Nu vă voi minți așa cum am fost eu mințit ani la rând. Politicienii au nevoie de un vehicol cu care să poată face politică. Nu plec pentru că nu mi-au dat cămașa nouă, ci pentru că altfel voi rămâne doar un ”lup tânăr” care va plânge că Vulcanul va fi tot timpul în prim plan ca o colonie din județul nostru. Nu ați văzut? Când vrea câte o televiziune națională să găsească ceva wow fuge la Vulcan.
Vreau să rămân în politică pentru că-mi place politica. Lupii tineri cred că politica nu înseamnă numai minciuna, jignire, urlete și trădări. Mă simt bine când lucrez în echipă. Politica se face în echipe. Dacă rămânem tot fără spectatori, atunci meciurile noastre sunt pierdute. Știu că nu mai aveți încredere în politicieni. De multe ori mă gândesc și eu dacă trebuie să mai am. Fiecare a simțit trădarea în alt fel. Dar nu se poate fără politică. Nu o să vă promit nimic politic. Voi promite însă ceva politicului. Dacă politicienii nu vor fi atrași să formeze echipe cu oameni cinstiți și muncitori partidele vor rămâne ”aceeași mizerie”.

De ce nu-mi dau acum demisia din PSD? Vă spun și asta. Nu pentru că mă țin de scaun. Dar vă aduceți aminte în anul 2016 de câte ori am venit în fața dumneavoastră? Cât v-am rugat să ne votați. Cred că o parte din dumneavoastră, nu o să știu niciodată câți, ați votat PSD și pentru că eu eram acolo. Și atunci cred că mi-am câștigat locul prin munca politică făcută.

Mulțumesc că ați avut răbdare să citiți. Acum mă simt un om eliberat. Toate frământările din ultima perioada m-au obosit foarte tare.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.