UPDATE: În urmă cu puțin timp, minora în vârstă de 12 ani, din Petroșani, a carei dispariție a fost sesizată ieri, a fost identificată de polițiști pe raza municipiului Petroșani. Aceasta urmează a fi reîncredințată familiei, din verificări rezultând ca nu a fost victimizată pe perioada absenței de la domiciliu.
Știrea inițială:
La data de 20.01.2020, în jurul orei 22:36, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din Petroșani cu privire la faptul că fiica sa, BACIA SIMONA-GINA (foto), în vârstă de 12 ani, a plecat în jurul orei 12:00, de la ultima oră de curs (minora este elevă la o şcoală din municipiul Petroșani) și nu a mai revenit la domiciliu.
În momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă din material textil de culoare albastru-deschis, o bluză de culoare gri, cu o inimioară pe mijloc, pantaloni blue jeans negri, iar în picioare purta o pereche de ghete de culoare albă, îmblănite pe interior şi purta asupra ei un ghiozdan în care avea manuale și rechizite școlare.
Semnalmente minorei sunt: înălțime 1,55 m., greutate aprox. 40 kg., păr de culoare șaten deschis, drept, puțin mai lung de nivelul umerilor, pe care îl poartă prins în coadă, ochi căprui ( nu prezintă semne particulare).
În urma sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.
Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării celei în cauză şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Leave a Reply