În data de 30.07.2020, în jurul orei 10:50, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția de mers Hunedoara – Deva (la intrarea în municipiul Hunedoara dinspre Deva), din motive necunoscute a pătruns pe contrasens, peste linia continuă, intrând în coliziune frontală şi răsturnând autoturismul condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Hunedoara. Conducătorul auto de 45 de ani a fost rănit în urma impactului şi transportat la U.P.U. Hunedoara, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorului auto de 42 de i s-au efectuat manevre de resuscitare la fața locului, ulterior fiind declarat decedat. Traficul în zonă este, momentan, restricționat pe ambele sensuri de mers, fiind dirijat pe rute ocolitoare. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.
Știrea inițială:
La ieșire din municipiul Hunedoara spre Deva, pe B-dul Traian, pe pod, două autoturisme s-au lovit frontal. În autoturisme erau doar conducătorii auto. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto. Drumul este blocat. Cauza posibilă este pătrunderea pe contrasens. Unul dintre cei doi șoferi a decedat.
Vom reveni cu detalii.
Leave a Reply