Accidentul rutier de pe drumul național 66 a fost provocat de un șofer care a consumat băuturi alcoolice. Din datele polițiștilor șoferul vinovat a făcut o depășire neregulamentară și a lovit un autoturism care venea din sens opus.
„În această seară, in jurul orei 21.00, un bărbat de 31 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN66, pe raza localității Bretea Strei, din direcția Călan – Hațeg, a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Uricani. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a trei pasageri. Conducătorul auto de 31 de ani a fost depistat pozitiv, în urma testării cu aparatul etilotest (0,75 mg/l, alcool în aerul expirat). Traficul este momentan afectat și dirijat de polițiști pe rute ocolitoare (prin localitatea Bretea Strei). În cauză a fost întocmit dosar penal”, a declarat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Echipajele de prim-ajutor care au intervenit pentru salvarea victimelor, au reușit să resusciteze un bărbat care se afla în stop cardio-respirator după 25 de minute.
„La locul accidentului s-au găsit cinci victime. Un bărbat de aproximativ 35 de ani care se afla în stop cardio-respirator a fost resuscitat dupa 25 de minute de manevre de resuscitare si transportat la UPU Hunedoara. Celelalte victime cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani, respectiv trei bărbați și o femeie, cu traumatisme și fracturi, dar conștiente, au fost duse tot la UPU Hunedoara”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply