Un vitezoman prins de radar a crezut că-i înşală pe poliţişti

Hunedoreanul a fost depistat de un echipaj de poliție care opera pe o autospecială cu radar circulând cu 159 de km/h într-o zonă în care limita maximă era de 80 de km/h.
Imediat polițiștii l-au oprit pe individ iar la controlul documentelor acesta le-a spus că nu are nici un act la el. Polițiștii i-au cerut datele personale, iar individul le-a dat date false pentru a nu putea fi identificat. Avea și un motiv, respectiv permisul de condu­cere îi era reținut de polițiștii Austria. „În urma conducerii la sediul poliției, conducătorul auto a fost identificat, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date INTERID s-a stabilit faptul că este posesor al permisului de conducere categoria B, care figu­rează ca fiind reținut, pentru săvârși­rea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, se arată în dosar. Vitezomanul a recunoscut că i-a mințit pe polițiști și că a încercat astfel să scape de do­sarul penal pentru conducere fără permis. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara l-au tri­mis în judecată pentru săvârşirea in­fracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. (M.Gânju)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.