Jandarmii din cadrul Postului Parâng au depistat pe drumul forestier Voievodu, din munții Șureanu, trei persoane, domiciliate în orașele Petrila și Uricani, care transportau cu un autocamion material lemnos, de esență molid.
„În urma verificărilor efectuate, jandarmii montani au constatat că transportul materialului lemnos se efectua ilegal, conducătorul autocamionului neputând prezenta avizul de însoțire și nici documente din care să reiasă ca materialul lemnos a fost tăiat legal. Jandarmii montani au solicitat prezența la fața locului a reprezetanților ocolului silvic, precum și reprezentanților Gărzii Forestiere. În urma măsurătorilor efectuate de aceștia, a rezultat că în autocamion se afla 23,41 metri cubi de molid. Jandarmii montani au întocmit în cauză acte de constatare cu privire la săvârșirea faptelor de furt și tăiere ilegală de material lemnos care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor organelor competente”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara.
Întreaga cantitate de material lemnos și autocamionul utilizat pentru transport au fost ridicate în vederea confiscării.
0 comentarii