Treziți-vă, oameni buni! Salvați CSM Deva de la faliment!

Umblă vorba prin târgul reșe­dință de județ, că din lipsă de bani, sus­ți­nerea financiară a CSM Deva este zero pentru perioada urmă­toare. Acest lucru vine după risipa pe care au făcut-o cei care au de­ținut des­tinele acestei entități de stat, în ul­timul timp. Am făcut câte­va cercetări și iată ce am aflat:

Nu va fi înscrisă în campionat
Echipa de handbal feminin, cea care a atacat promovarea și care promovare nu s-a realizat, nu s-a desființat. Unele jucătoare și nu foarte puține, au sem­nat cu alte cluburi, neavând certi­tu­dinea că vor mai activa la clubul din Deva. Cele care au mai rămas au aflat zilele trecute că echipa nu va mai fi înscrisă în campionatul ligii secunde pentru viitorul sezon, din lipsa susținerii financiare.

Exodul jucătorilor
Formația de fotbal, cea care a activat în Liga a III-a și care trebuie înscrisă în viitorul sezon, are termenul limită pentru a face acest lucru, pe 15 iulie, dar antrenorul echipei și unii jucători au aflat că nu sunt bani pentru a se pro­ceda la această înscriere, așa că ur­mează exodul jucătorilor, care probabil își vor căuta pe ultima sută de metri, for­mații unde să activeze.
Nu sunt, deci, sanșe ca să mai avem handbal, fotbal, fotbal de sală, atletism, gimnastică, poate nici baschet sau dans sportiv, la clubul unde totul a fost numai lapte și miere, unde au fost teh­nicieni plătiți regește, consultanți spor­tivi care numai consultații tehnice nu au dat atunci când a fost nevoie.

Fără soluții, dar cu salarii mari
Deci …. sportul devean, cel de la CSM Deva adică, este de acum pe butuci. Un oraș, reședință de județ, nu poate să susțină mișcarea sportivă, după ce în ultimii doi, trei ani, au tot adunat la acest club, cei din conducerea clubului sportiv, tot ce a fost mai bun în oraș. Totul ca să avem mulți sportivi, fără un orizont, putem spune acum.
Personal, nu am crezut că se va ajun­ge aici. Nu sunt soluții, mi se spune, nu se poate, decât să se renunțe și la ce a fost bun. Iar cei care au o parte din vină pentru această situație se dau loviți și nici nu mai vor să vorbească despre cum au gestionat problemele. A fost im­­portant doar să fie aduși la club tot mai mulți sportivi, peste 1.000, să fie secții care să toace banii din contul clubului.
Consultanții de pe listele existente la club nu știu nici ei ce să facă acum, să dea soluții de rezolvare a situației. Și-au luat salariile și…asta e. Soluții ar fi, dacă totuși se dorește să se mențină acti­vitatea la secțiile de tradiție. La hand­bal, o posibilă speranță ar fi să fie pro­mo­vate în formația deveană junioarele de la Hunedoara sau de la Petroșani, de la Turda sau de la alte formații din apro­piere. Cu siguranță că vor fi cheltuieli, dar mult mai mici decât cele uriașe din ultimele două sezoane. Să nu uităm și de cele câteva jucătoare care au mai rămas acum la echipă și care nu au renunțat la contractele semnate anul trecut. Plecarea lor, împinse de situația actuală, va duce cu siguranță la me­morii împotriva clubului, sancțiuni de la federație și amenzi care vor fi obli­ga­toriu achitate în timp.

Loc în Liga a III-a
La fotbal, este incredibil să renunți la un loc câștigat greu pentru Liga a III-a. La Deva sunt juniori U19 și 17, ultimii sunt campioni naționali, care pot fi folosiți câteva etape la jocurile din campionat, cu deplasări făcute după un program bine chibzuit și cu cheltuieli reduse. Pot fi împrumutați jucători de la alte formații din județ, jucători formați la Deva, Hunedoara sau în Valea Jiului, care nu prind un loc în prima echipă acolo unde sunt acum. Ar fi destui cei care au preferat să vină la Deva decât să joace în pribegie prin alte județe. Lângă echipă se află oameni de fotbal care pot îndruma activitatea în această perioadă.
Iar soluția finală este ca aceia care conduc clubul să regândească varianta activității pentru perioada următoare. Oamenii care au primit salarii până acum, să îți pună picioarele în apă rece, să caute soluțiile salvatoare și să redea speranța copiilor din Deva, că se pot bu­cura de sprijinul necesar pentru a face sport la un club finanțat din banii noștri, ai locuitorilor din municipiu, la un club gestionat cum trebuie de auto­ritatea locală și unde să primeze inte­resele comunității și nu cele personale.

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.