TOP 2019. CINE SUNT CEI MAI BUNI SPORTIVI HUNEDORENI AI ANULUI TRECUT

La sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) au fost întocmite clasamentele privind cei mai buni performeri hunedoreni ai anului trecut.

Ierarhia a fost realizată de o comisie formată din reprezentanţi ai DJST, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi ai presei sportive.

Criteriile ce ierarhizare

Clasamentele, atât la disciplinele sportive olimpice, cât şi la cele neolimpice, s-au realizat În urma verificării rezultatelor trimise de cluburile din județul Hunedoara, din lista cu performanțe sportive întocmită de Ministerul de resort, după rezultatele postate pe site-urile concursurilor sportive oficiale şi din listele de rezultate ale federațiilor naționale. De asemenea, s-a ţinut cont şi de criterii obiective, valoarea performanţelor fiind evaluată în funcţie de rezultatele obţinute în competiţii, un titlu mondial fiind, logic, mai bine punctat decât unul european, la fel cum o medalie de la seniori fiind cotată superior faţă de una de la tineret, juniori sau cadeţi. De asemenea, rezultatele individuale au fost mai bine punctate decât cele obţinute în întrecerile pe echipe.

 

Florentina Iuşco şi Miruna Mălăuţă, cei mai buni

 

În urma acestor criterii, cea mai bună sportivă a anului trecut din judeţul Hunedoara în disciplinele olimpice a fost desemnată atleta Florentina Iuşco, de la LPS Cetate Deva, iar în cele neolimpice Miruna Mălăuţă, practicantă de karate WKF, legitimată la CSM Petroşani. Pe podium au mai urcat, în probele olimpice, gimnasta Denisa Golgotă (LPS Cetate Deva)  şi judoka Georgiana Miler (SCM Deva), ambele pe poyiţia secundă, iar pe locul trei este Beatrice Miklos (tir cu arcul, SCM Deva), în ierarhie punctând 21 de sportivi de la şapte cluburi din judeţ. La disciplinele neolimpice pe poziţia secundă s-au clasat Andra Daniliuc (karate, Heian Deva) şi Ionuţ Ipate (karate WKF, CSM Petroşani), în vreme ce locul al treilea este împărţit de Anamaria Gherghel (fotbal-tenis, Comexim Lupeni) şi Aurelia Brânzoi (aeromodelism, Armata- Aurul Brad), în clasament punctând 26 de sportivi de la 11 cluburi hunedorene. În ceea ce priveşte cluburile, la secţiunea celor publice s-a impus SCM Deva, iar la cele private primul loc a fost ocupat de Comexim Lupeni. În baza rezultatelor cumulate obţinute de sportivi şi de cluburi, cei mai buni antrenori au fost declaraţi, la sporturi olimpice, Nicolae Alexe (atletism, LPS Cetate Deva) şi cuplul Mugurel Ciuşcă – Ramona Enache (judo, SCM Deva), iar la celele neolimpice Dima Druncea (fotbal – tenis, Comexim Lupeni) şi Radu Polifronie (karate WKF, CSM Petroşani). Premierea va avea loc în cadrul unei gale festive, ce va avea loc, cel mai probabil, în cursul lunii viitoare, data exactă urmând a fi stabilită după aprobarea bugetelor instituţiilor implicate în domeniu. Nu încheiem înainte de a menţiona că ierarhiile mai pot suferi modificări dacă vor mai fi transmise rezultate oficiale şi omologate care, din varii motive, nu au ajuns încă în baza de date a DJST Hunedoara.

 

EXTRA 1

 

Clasament discipline olimpice

 

  1. Florentina Iuşco – atletism LPS Cetate Deva
  2. Denisa Golgotă – gimnastică artistică, LPS Cetate Deva şi Giorgiana Miler – judo SCM Deva
  3. Beatrice Miklos – tir cu arcul, SCM Deva
  4. Cosmin Gîrleanu – box, CS Hunedoara; Anne Brebinaru – judo, SCM Deva şi Mario Ţâmpu – tir cu arcul, SCM Deva
  5. Cristina Sîrbuleţ – judo SCM Deva şi Carmen Ghiciuc – gimnastică artistică, LPS Cetate Deva
  6. Olga Severin – judo şi Andrei Deliu – atletism, ambii de la SCM Deva
  7. Luminiţa Boroş – tir cu arcul, SCM Deva şi Georgiana Timu – atletism, LPS Cetate Deva
  8. Alina Jurovlea şi Biaca Prodan – ambele judo, SCM Deva
  9. Roxana Ionescu – taekwon-do WTF, Ştiinţa Petroşani şi Raul Dan – atletism, LPS Cetate Deva
  10. Alexandra Chiş – lupte libere, CSŞ Petroşani; Raluca Mera – nataţie, CSŞ Hunedoara; Alexandra Rache – taekwon-do WTF, Ştiinţa Petroşani şi Viorel Bran – ciclism, CS Făerag

 

 

EXTRA 2

 

Clasament discipline neolimpice

 

  1. Miruna Mălăuţă – karate WKF, CSM Petroşani
  2. Andra Daniliuc – karate, Heian Deva şi Ionuţ Ipate, karate WKF, CSM Petroşani
  3. Anamaria Gherghel – fotbal-tenis Comexim Lupeni şi Aurelian Brânzoi, aeromodelism, Armata-Aurul Brad
  4. Ana Rizescu – fotbal-tenis Comexim Lupeni; Andra Kovaci – taekwon-do ITF, Cristal Haţeg şi Mihai Mărtinesc – karate SKDUN, Champions Club Karate Do + Deva
  5. Briana Rădulică – karate WUKF, Shinto Petroşani; Marius Stoenică – fotbal-tenis, Comexim Lupeni şi Victor Kuţaba – karate, Heian Deva
  6. Noemi Budoi – popice, Siderurgica Hunedoara; Andreea Polifronie – karate WKF, CSM Petroşani şi Adelin Opra – karate, Empi Brad
  7. Mariana Lică, Lucian Purece şi Răzvan Vornicu – toţi fotbal-tenis, Comexim Lupeni;Vlad Demean – karate, Empi Brad şi Mihai Popa – gimnastică aerobică, LPS Cetate Deva
  8. Gabriel Cioară – karate, Empi Brad şi David Lică – fotbal-tenis, Comexim Lupeni
  9. Adriana Rus – fotbal-tenis, Comexim Lupeni; Alexia Stoica – karate WUKF, Shinto Petroşani şi Paul Bouţu – taekwon-do ITF, Red Tigers Călan
  10. Annelise Cebuc – karate WKF, CSM Petroşani

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.