TINERI DROGAȚI, PRINȘI ÎN TRAFIC, DE POLIȚIȘTI

Doi tineri din municipiul Hunedoara au fost prinși de oamenii legii în timp ce conduceau autoturisme deși înainte de a urca la volan consumaseră substanțe cu efect halucinogen. Unul dintre tineri, în vârstă de 20 de ani, a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism, pe strada George Enescu, din municipiul Hunedoara. În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv, iar conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe de sânge și urină, pentru stabilirea substanțelor consumate. De asemenea, un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost oprit de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cloșca. Și în cazul acestuia, în urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv. Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe de sânge și urină, pentru stabilirea substanțelor consumate.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.