Tânără rănită într-un accident pe DN 7, în zona Haltei Geoagiu

Duminică după-amiază, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că la Halta Geoagiu a avut loc un accident de circulație soldat cu o victimă .
La fata locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Orăștie şi un tehnician criminalist, care au stabilit că, un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 705 din direcția Geoagiu spre Romos, când a ajuns în intersecția cu DN 7, nu a respectat semnificația marcajului ”Cedează trecerea”, a pătruns în intersecție și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, care circula, pe DN 7 din direcția Orăștie spre Sebeș, intrând în coliziune cu acesta.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere în vârstă de 21 de ani, pasageră pe locul din dreapta față în autoturismul care circula regulamentar. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Hunedoara

0 comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.