Poliția din Petroșani a fost sesizată prin intermediul 112, cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 15 ani ar fi fost agresată de către un alt minor în vârstă de 17 ani, care după ce ar fi inhalat substanțe pe bază de diluant, a agresat-o fizic, încercând să o violeze, însă aceasta a reușit să se elibereze și să fugă, cerând ajutor unor cetățeni.
„Ea a fost preluată de către un echipaj al cadrelor medicale și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Agresorul a fugit, însă este căutat de polițiști în vederea continuării cercetărilor și stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Leave a Reply