Tânăr prins la furat după ce a fugit din arestul la domiciliu

O femeie din Hunedoara a reclamat Poliţiei că, luni, în timp ce se afla într-un restaurant din municipiu, persoane necunoscute i-au furat din poşetă portmoneul, în care se aflau carduri bancare, acte de identitate şi diferite sume de bani (în lei şi valută), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 450 de lei.

„În urma activităţilor investigative, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat un tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, bănuit de comiterea infracţiunii de furt reclamate. Faţă de tânăr, care la momentul comiterii faptei ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu, fiind cercetat tot pentru comiterea unei infracţiuni de furt (măsură preventivă pe care nu a respectat-o), poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Suspectul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi urmează să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, pentru luarea măsurilro preventive faţă de acesta.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.