Suspendată pentru dopaj! Florentina nu mai merge la Paris

Preşedintele Comitetului Olim­pic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, ieri, pentru Agerpres, că suspendarea pentru dopaj a atletei Florentina Iuşco, în urma unei decizii a Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care îi interzice acesteia participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, aduce o umbră de tristeţe.

Oficial
„Absolut, aduce o umbră de tristeţe asupra evenimentului de azi (n.r.-deschiderea Casei României la Paris), dar nu ne putem abate de la regulament. Re­gulamentul este acelaşi pentru toată lumea, indiferent de nume, cine încalcă regulile nu se suie în avionul pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, a afirmat Covaliu. El a menţionat că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial despre suspendarea primită de Iuşco. „Am fost înştiinţaţi şi noi la COSR de acest caz în mod oficial. Aşa cum am spus tot timpul, toţi sportivii au fost testaţi şi în cazul oricui există o urmă de suspiciune, măcar că va primi vreun verdict de tentativă de doping sau orice alta greşeală care este sancţionată de regulament, nu se va urca în avion pentru a merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta este regulamentul pentru toată lumea şi nu se abate nimeni de la el, pentru că trebuie respectat conform literei legii”, a precizat Mihai Covaliu.

Doi ani
Florentina Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut. Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei. Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardului necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024. Prin suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi. Toate rezultatele înregistrate de Florentina Iușco din 23 aprilie 2024 până pe 24 iulie 2024 au fost anulate, iar atleta nu va face deplasarea la Paris 2024. Ea este legitimată la CSM Deva. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.