SPRIJIN PENTRU MEDIUL DE AFACERI DIN DEVA

Proiectul de hotărâre pe pentru acordarea unor facilități de plată a impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri nerezidențiale, datorate bugetului local al municipiului Deva, a fost aprobat astăzi în ședința Consiliului Local al Municipiului Deva.

Administrația publică locală dorește să sprijine proprietarii de clădiri nerezidențiale care au fost obligați să își întrerupă total activitatea economică în perioada stării de urgență instituită în contextul pandemiei COVID-19.

Conform HCL nr.249/2020 vor beneficia de o reducere de 50% a impozitului anual pe 2020:

  • Clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice care au fost obligate, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență sau care dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice

  • Clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice care au fost obligate, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență sau care dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice

De asemenea, se aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorată de către titularii dreptului de concesiune, locațiune, administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, dacă utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică în perioada în care a fost instituită starea de urgență.

Cererea de acordare a facilităților fiscale trebuie depusă până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv.

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.