Şoferul vinovat de producerea accidentului grav de pe DN7 era băut şi posibil drogat

Şoferul vinovat de producerea acci­dentului care a avut loc joi pe DN7, în comuna Veţel, soldat cu rănirea gravă a trei persoane, era băut şi posibil sub influenţa substanţelor psihoactive, relevă primele date ale cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Ru­tier Hunedoara.

Traumatisme
Potrivit unui comunicat al Inspec­toratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, accidentul a fost cauzat de un tânăr de 29 de ani, din judeţul Dolj, care a pătruns şi a circulat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără în vârstă de 19 ani, din co­muna Veţel.
În urma impactului, cei doi şoferi şi un băiat de 15 ani au suferit mai multe traumatisme, fiind transportaţi la Spi­talul Judeţean din Deva, pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii afirmă că autorul acci­den­tului a părăsit locul faptei, fiind depistat la aproximativ 200 de metri distanţă de pompierii ISU Hunedoara, sosiţi pentru intervenţia la faţa loculu
„Conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma tes tării tânărului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la po­sibila prezenţă a substanţelor psi­ho­active”, precizează IPJ Hunedoara.

Fragmente vegetale
În urma controlului efectuat asupra autoturismului tânărului, poliţiştii au descoperit un dispozitiv de mărunţit tip grinder, ce prezenta urme de frag­mente vegetale, substanţe vegetale de culoare verde-oliv, pulberi de culoare albă, sub formă de bulgăre, şi resturi de ţigarete ce conţineau fragmente de substanţă vegetală.
Probele materiale au fost ridicate de poliţişti şi înaintate, pentru continuarea cercetărilor, către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Orga­ni­zate (SCCO) Hunedoara.
Totodată, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei în corp a unor substanţe psihoactive.
De asemenea, în urma verificărilor efec­tuate, poliţiştii au constatat faptul că permisul de conducere al tânărului este anulat pentru comiterea unor in­fracţiuni la regimul circulaţiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, con­du­cerea unui vehicul fără permis de con­ducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor subs­tanţe, părăsirea locului acci­den­tului sau modificarea ori ştergerea ur­melor acestuia. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.