ȘOFER RECALCITRANT, CARE A REFUZAT SĂ SE LEGITIMEZE ȘI SĂ SUFLE ÎN ETILOTEST, IMOBILIZAT DE POLIȚIȘTI

Un bărbat în vâarstă de 38 de ani, din Orăștie, s-a ales, marți seara, cu dosar penal, pentru comiterea mai multor infracțiuni la legislația rutieră. Pe DN 7, în zona Geoagiu, acesta a trecut cu autoturismul peste marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație, dar a fost observat de polițiști și oprit. Oamenii legii i-au cerut documentele, însă acesta a refuzat categoric și a devenit recalcitrant. De testarea cu aparatul etilotest ori prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nici nu a vrut să audă. Astfel, bărbatul a fost imobilizat de oamenii legii și condus la sediul Poliției. „Poliţiştii au interceptat autoturismul şi i-au cerut conducătorului auto să se legitimeze. Acesta a refuzat să înmâneze documentele solicitate (devenind recalcitrant), motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Stațiunii Geoagiu, în vederea luării măsurilor legale. Totodată, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.