Şi primarul oraşului Haţeg, Marcel Adrian Goia, se află în izolare la domiciliu. Acesta a anunțat, pe pagina sa oficială de pe rețeaua de socializare, că a luat decizia de a se autoizola după ce a intrat în contact cu Adrian Nicolae David, administratorul public al municipiului Deva, în cazul căruia s-a confirmat diagnosticul de infecție cu virusul COVID-19.
„Dragi hațegani, începând cu data de 14.03.2020, ora 17:00, m-am autoizolat la domiciliu, în urma aflării știrii că domnul Adrian Nicolae David, administratorul public al Primăriei Deva, a fost confirmat, în urma testării cu COVID-19, iar eu am avut contact direct cu dânsul. Am anunțat DSP Hunedoara care, la orele 23:00, s-au prezentat la domiciliu și mi-au recoltat probe în vederea efectuării testelor. Nu prezint niciun fel de simptome, starea de sănătate, atât a mea, cât și a familiei mele este bună. În momentul primirii rezultatului testului, îl voi face public. Vă rog să nu intrați în panică, să aveți grijă de voi și de familiile voastre și să urmați întocmai indicațiile autorităților sanitare. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece și peste asta!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Marcel Adrian Goia, primarul orașului Hațeg.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply