Serbările Naționale – Țebea 2020, Cu Program Restrâns

Serbările Naționale de la Țebea vor avea loc în 13 septembrie, însă comemorarea eroului transilvănean Avram Iancu se va desfășura într-un cadru mai restrâns față de anii trecuți, când mii de oameni erau așteptați la eveniment.

 

Duminică, 13 septembrie, Serbările Naționale de la Țebea vor fi marcate printr-un ceremonial militar și religios, urmat de depuneri de coroane la mormântul lui Avram Iancu, iar spectacolul folcloric și târgul anual nu vor avea loc. „Serbările Naționale – Țebea 2020 reprezintă un eveniment religios la care pot participa cel mult 500 de persoane, care trebuie să respecte purtarea permanentă a măștilor, distanțarea fizică de 1,5 metri, fără a fi necesare scaune cu distanțare la 2 metri, ca în cazul desfășurării unor evenimente culturale. Evenimentul este programat să se desfășoare într-un ritm în care nu se vor crea aglomerări, interacțiuni mai mari de 15 minute”, se arată în Planul de măsuri sanitare pentru organizarea Serbărilor Naționale – Țebea 2020, prezentat de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara.

Evenimentul se va desfășura pe o perioadă de timp limitat, între orele 10:30 și 12:00, în curtea bisericii unde se află mormântul Eroului Național Avram Iancu.

„Pentru a delimita aria de desfășurare a evenimentului se va organiza izolarea unei zone în care să poată fi primiți maximum 500 de participanți, izolare și monitorizare efectuată de Jandarmeria Română. După întâmpinarea persoanei oficiale și prezentarea onorului gărzii, salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului Național al României, se va susține serviciul religios de către oficiali ai Bisericii Ortodoxe Române, cu respectarea distanței fizice, purtarea permanentă și corectă a măștii. După serviciul religios urmează mesajul primarului comunei Baia de Criș și evocarea istorică a evenimentului. Ceremonialul depunerii de coroane se va desfășura cu respectarea distanțării fizice între delegații, care vor purta măștile corect și permanent. Circuitul pentru deplasarea delegațiilor și pentru evitarea aglomerărilor va trebui respectat: intrarea se va face pe Poarta I, deplasarea se va face cu respectarea distanței de cel puțin 1,5 m între delegații. Organizatorii vor delimita pe traseu vizibil locurile de staționare a celor care depun coroanele, la 1,5 m distanță. După depunerea coroanelor, ieșirea delegaților se va face pe Poarta II spre zonele de parcare a mijloacelor de transport, evitându-se aglomerarea participanților”, se arată în documentul semnat de prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.

Avram Iancu (1824-1872), omagiat la Ţebea, a fost înfăţişat drept unul dintre marii eroi ai românilor în timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849, din Transilvania. Din toamna anului 1848 până în vara anului următor, Avram Iancu şi miile de români care făceau parte din Legiunea Auraria Gemina au fost implicaţi în mai multe operaţiuni militare pe teritoriul Transilvaniei, în special alături de armata imperială austriacă, aflată atunci în conflict cu armata ungară susţinută de secui. La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tusei chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la vârsta de 48 de ani, „în tinda casei unui sărac din Baia de Criş”, scria Nicolae Iorga, după mai mulţi ani în care a avut de suferit de pe urma bolilor şi pe care i-ar fi trăit în sărăcie.

0 comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.