Drumul Judeţean 664 spre Pasul Vulcan (Vâlcan) are ca punct de pornire un sens giratoriu aflat pe DN 66, la ieşire din Vulcan spre Lupeni.
Şoseaua spre zona turistică trece pe lângă cimitirele municipului, ajungând la staţia de urcare a telegondolei, aflată la un kilometru de Vulcan. Din parcarea învecinată acesteia, drumul judeţean, modernizat în 2014 cu fonduri europene, îşi începe urcuşul abrupt şi sinuos spre zona turistică, trecând de mai multe ori pe sub instalaţiile telegondolei, puse în mişcare în această perioadă. La patru kilometri distanţă, pe creste se dezvăluie „staţiunea montană”: un pâlc de cabane vechi, un complex folosit ca tabără şcolară, staţia de coborâre a telegondolei, două pârtii de schi dotate cu teleschiuri şi tunuri de zăpadă, nefolosite în acest sezon şi, ca reper, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul. Zona de agrement este înconjurată de crestele Munţilor Vâlcan, acoperite cu zăpadă, iar la poalele ei se dezvăluie panorama oraşelor Lupeni şi Vulcan, din care se disting rămăşiţele uriaşelor uzine miniere.
Odată cu venirea iernii, în fiecare sfârşit de săptămână parcarea de la poalele Pasului Vulcan se umple de maşini. Turiştii şi localnicii aglomereză cabinele telegondolei inaugurate în 2011 pentru a urca la săniuş. Pârtia lor este chiar şoseaua Pasului Vâlcan. Drumul de patru kilometri pe care coboară cu săniile şi uneori cu schiurile este este punctul de atracţie al unei staţiuni în care investiţiile private au lipsit, iar cele publice în utilităţi (reţeaua de apă şi canalizare, curent) se lasă aşteptate. În iarna trecută, spun localnicii, zona turistică a fost mai animată, pârtiile de schi erau amenajate, iar teleschiurile funcţionau. „Aveai şi unde să bei un ceai”, spune unul dintre cabaneri.
Putea să fie mai atractivă
În aceste zile, turiştilor le-au rămas doar pârtiile de săniuş şi coborârile pe şoseaua – pârtie, pe care există însă riscul să întâlnească maşini care încearcă să urce sau ATV-uri. Un bilet pentru telegondolă costă doar 10 lei, dus – întors, însă unii dintre oaspeţii staţiunii preferă să urce pe jos, într-o plimbare prelungită prin pădure, până în Pasul Vulcan. „Telegondola urma să facă legătura peste munte, cu staţiunea Straja aflată la câţiva kilometri. Au fost montate instalaţiile doar de jos până în Pasul Vulcan. Dacă şi celelalte sectoare până la Straja erau construite, Pasul Vulcan era mult mai atractiv pentru turişti”, spune un alt cabanier.
Leave a Reply