O seară magică, cu un spectacol de colinde susținut de interpreți renumiți de muzică populară, pregătesc angajații Primăriei Crișcior pentru localnici, la Căminul Cultural din satul Zdrapți. Și Moș Crăciun și-a anunțat prezența la evenimentul organizat, joi, 12 decembrie. Bătrânelul va împărți daruri pentru cei peste 300 de copii din clasele I – VIII din comună. De asemenea, în premieră, în acest an, cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să „se tragă în chip” alături de cei dragi, într-un colțișor din căminul cultural, numit generic „Crăciun în casa tradițională românescă”.
Pentru că se apropie finalul de an, când colindele răsună în toate casele de români, iar pregătirile sunt în toi pentru a întâmpina Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, edilul șef din comuna Crișcior s-a gândit să le ofere tuturor locuitorilor comunei, de la cel mai mic până la cel mai mare, o zi plină de surprize care mai de care mai plăcute. „Este vremea colindelor, a bucuriei și a faptelor bune, când cu toții trebuie să ne oprim puțin din goana cotidiană și să ne bucurăm de lucrurile mărunte care ne înconjoară și care sunt cu adevărat importante. Așadar, îi poftim pe toți locuitorii comunei să ni se alăture la spectacolul de colinde ce va avea loc, joi, de la ora 18:00, în Căminul Cultural din satul Zdrapți. Este pentru al doilea an consecutiv când organizăm un astfel de spectacol pentru locuitorii comunei și avem pregătită o tolbă plină cu surprize pentru fiecare”, a precizat primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui.
Moș Crăciun va împărți daruri pentru sute de copii
Dimineața zilei de 12 decembrie este dedicată copiilor, din clasele I-VIII, de la Grupul Școlar „Crișan” din Crișcior. Pentru aceștia, Moș Crăciun a fost invitat să ofere darurile pregătite de Primăria Crișcior și Consiliul Local Crișcior. Bătrânelul a anunțat că își va face apariția într-o sanie trasă, nu de renumiții săi reni, care se odihnesc pentru lunga călătorie din Ajunul Crăciunului, când Moșul va trebui să ajungă cu daruri la fiecare copil din lume, ci de cai.
Spectacol de colinde „Asta-i casa cea frumoasă!”
Joi seara, colindele vor răsuna în cochetul Cămin Cultural din satul Zdrapți, iar pe scenă vor urca interpreți de seamă ai folclorului românesc. Veta Biriș, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Eugen Mihăilă, Valentin Crainic, Elena Evsei, Lia Ciobanu, Viorica Brîndușan, Mariana Suciu, Mihai Petreuș, Eugen Pistol, Lavinia Zselnyan, Iulia Rus, Petruța Tihulcă, Denisa Mureșan și Vlad Linta, sunt cei care, pentru câteva ore, vor cânta și vor colinda împreună cu cei prezenți. De asemenea, la eveniment este invitat să participe și Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva. În deschiderea spectacolului vor urca pe scenă copii de la Grupul Școlar „Crișan” Crișcior care vor susține un program de colinde. Organizatorii precizează că intrarea va fi liberă.
Surpriza serii: un colțișor de poveste
De asemenea, în premieră, organizatorii au amenajat un colțișor din căminul cultural, pe care l-au numit „Crăciun în casa tradițională românescă”, unde cei prezenți la eveniment sunt așteptați împreună cu familiile să „se tragă în chip”. Fotografiile vor fi realizate de un fotograf profesionist, iar toate imaginile vor fi organizate pe un panou ce va fi expus în cămin. Sesiunea foto este gratuită.
Spectacolul de colinde „Asta-i casa cea frumoasă!” este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, în colaborare cu Primăria comunei Crișcior, Consiliul Local Crișcior și Asociația „Fii moților – Crișeni”.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply