SE PREGĂTEŞTE RETURUL. MECIURI AMICALE PIERDUTE DE ECHIPELE HUNEDORENE DIN LIGA 3 DE FOTBAL

Mai este mai puţin de o lună până când va începe returul campionatului 2019 – 2020 din Liga 3 de fotbal.

Cele două echipe din judeţ ce evoluează în eşalonul terţ, LPS Cetate Deva şi CS Hunedoara, au susţinut meciuri amicale în vederea reluării campionatului.

Deva a pierdut la Cugir

LPS Cetate Deva a susţinut primul meci amical al anului la Cugir, în compania celor de la Metalurgistul. Victoria a revenit gazdelor, la care s-au transferat ex-devenii Cocan şi Lupu, cu scorul de 1 – 0, după o primă repriză albă şi cu un gol venit pe final de partidă. „În prima repriză, încheiată la egalitate, am avut momente bune, dar şi mai puţin bune. Sunt foarte mulţi jucători noi, iar unii dintre ei nu înţeleg sistemul în care le cer să joace. Am început la mijloc cu trei oameni de creaţie, dar care nu recuperează mingea, ceea ce eu cer de la jucătorii mei. În repriza a doua am introdus toţi jucătorii din lot, inclusiv pe cei care au jucat foarte puţin sau deloc în tur, gen Teodorescu. Şi în repriza a doua am avut câteva momente bune, golul l-am primit după minutul 80, la o fază fixă. Cei trei din atac, Iovu, Ion şi Velcotă, au alergat mult, mai sunt însă de pus la punct chestiuni de poziţionare, de posesie. Per ansamblu sunt însă mulţumit de ceea ce am văzut în cele două reprize, după zece zile de pregătire mai ales fizică şi la sala de forţă. Încă nu e prospeţime, apare oboseala, am trecut şi eu ca fotbalist prin asta. Vom lucra în continuare mai mult pe partea tactică, e mult de lucru, timp mai este. Următorul amical îl avem vineri, la Alba Iulia cu Unirea”, a declarat Ştefan Nanu, “principalul” devenilor, care a început meciul cu Manea – Filip, Radak, Bogdanovici, Doboş – Bârzan, Petresc, Herci – Velcotă, Marius Ion, Iovu. După pauză mai intrând  Teodorescu, Boldea, Jude, Kelemen, Ţoiu, Pisică, Subţirică, Curescu, Târş, Chivu şi Mincu.

Hunedoara, înfrântă, din nou, la Târgu Jiu

Pe de altă parte, CS Hunedoara a pierdut, din nou, la o săptămână distanţă, la Târgu Jiu, în faţa divizionarei secunde Pandurii, de această dată cu 5-1 (3-1), golul trupei de pe malurile Cernei fiind marcat de Burlacu, din penalty, la 2-0 pentru gazde, lucru care l-a deranjat pe antrenorul principal al echipei din judeţul nostru. „Jocul a semănat mult cu cel din urmă cu o săptămână. Am făcut o primă repriză în general bună, noi am fost cei am dominat, ne-am creat mai multe ocazii, chiar dacă scorul de 3 – 1 la pauză poate spune altceva. Le-am făcut însă trei cadouri şi toate golurile ni le-au dat cu poarta goală. După pauză am introdus foarte mulţi juniori, pentru că ăsta este lotul pe care îl avem la dispoziţie la ora actuală. Au lipsit Kovacs, accidentat, Ciucurescu a fost învoit, iar D. Creciunesc e suspendat pentru prima etapă şi am încercat o formulă de echipă cât mai apropiată de cea pe care o vom folosi la acel meci de acasă cu Viitorul Dăeşti. Nu este jocul la care mă aşteptam, spun sincer. La începutul pregătirilor ni s-a cam dat programul peste cap, iar lotul este acesta pe care îl vedeţi, unul „subţire”. Au plecat şapte jucători, iar de adus l-am adus doar pe Tiric. Aşteptăm în continuare întăriri, sperăm să putem aduce jucători în perioada următoare. Am intrat după meciul cu Pandurii într-un cantonament de zece zile pe plan local şi încă mai căutăm adversar pentru un amical sâmbătă, pe 15 februarie. Dacă nu vom reuşi să găsim pe nimeni, vom face un joc-şcoală la mijlocul săptămânii viitoare”, a declarat Raul Spătaru, care i+a trimis pe teren ca titulari pe Dumitrescu – C. Creciunesc, Radicof, Ionică, Trăşcan – Iacob, Marinca, Cristian, Bloj – Burlacu, Vasinc, mai evoluând apoi Raţ -Chelemen, Cămărăşanu, Bujor, Kocsis, Bularda şi Tiric.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.