Se cere demisia președintelui USR. Dezvăluirile despre Dan Barna au pornit jihadul în partid

Ziua și scandalul în USR. Dezvăluirile legate de trecutul controversat al președintelui USR, Dan Barna, au stârnit o nouă revoltă în formațiunea politică, arată cei de la PSnews.

PSnews.ro a intrat în posesia unor mesaje de pe grupul de comunicare al USR, în care mai mulți membri îi reproșează lui Dan Barna, printre altele, că ascunde adevărul și trage în jos întregul partid. Mai mult: se cere chiar demisia lui Dan Barna din poziția de președinte al partidului.

Redăm o parte din mesajele care au stârnit jihadul pe grupul de comunicare al USR:

„Totuși sunt jurist: se mai îndoiește cineva că în dosarul Rise despre Dan Barna discutăm în mod cert despre conflict de interese și probleme de integritate? Sper că nu. Aspecte pe care liderul USR trebuie să le explice public, mai ales că și el este jurist, cel puțin a terminat facultatea de drept. Altfel mă îndoiesc că USR mai poate clama ascendența morală pe teme de anticorupție, abuz de putere, conflicte de interese și integritate. Dacă Dan Barna ar fi fost într-o funcție publică, acum avea dosar la DNA și ANI. Fără discuție, strict pe fapte. Eu sper ca USR să aibă inteligența colectivă necesară și să decidă dacă un astfel de lider ne reprezintă.”

„Domnule Barna.
Va uram success in alegeri dar, deocamdata, asteptam sa se limpezeasca apele inainte de a ne cristaliza o opinie.
Avem nevoie de raspunsuri clare la multe intrebari. De exemplu:
– De au fost angajati prieteni, preferential fata de profesionisti? (Aduce a favoritism. Care va sunt criteriile principale de selectie a colaboratorilor? Loialitate sau Profesionalism? Nu vrem sa fim pusi in situatia jenanta de a spera ca nu tot asa ar arata si o Presedintie Barna sau un Guvern USR).
– La final de proiecte, cati bani s-au luat acasa, fata de cati bani s-au adus de acasa? (ca sa nu mai existe discutii in privinta sacrificiilor pe care sustineti ca le-ati facut cu bani personali);
– Cat % din banii incasati din proiecte au ajuns, pe bune, in buzunarele nevoiasilor, fata de cati bani au fost tocati pe cheltuieli operationale si profituri? (Cu alte cuvinte – dovediti-ne ca sunteti diferit de Cumpanasu care a tocat 1 milion pentru trei brosuri). Nu este responsabilitatea noastra sa va acordam incredere, ci interesul dumneavoastra sa dovediti ca ne meritati increderea.
Toate aceste probleme atavice nu sunt in interesul USR-ului. In plus se aduna probleme ne-rezolvate din urma: Cosette Chichirau, Nicusor Dan, alegerile de presedinte USR pe repede inainte, fuga de guvernare, ignorarea petitiei cu 300 de parlamentari, alte intrebari ne-raspunse in legatura cu afacerile Barna). Iesiti pe TV in fiecare zi si raspundeti clar la intrebari.
Va uram success la prezidentiale, dar nu mai votam pe incredere ci pe informatia pe care o avem in ziua votului.
Sa nu va mirati de rezultat.”

„Obiectivitate? Analiza? Constiinta? Simtul ratiunii?
Articolul prezentat de RISE a scos la suprafata exact ceea ce banuiam de multa vreme ca macina USR-ul pe dinauntru. Un mucegai ce distruge fundatia oricarei structuri si spulbera sperantele oricarei urme de „politica reformata” . Acel lucru este fanatismul.
Fanaticul traieste intr-o vesnica iluzie.
Fanaticul este marginit de o bula impenetrabila de autosuficienta.
Fanaticul va respinge orice se afla in contradictoriu cu valorile si credintele sale deoarece acest lucru ii va perturba linistea si ordinea interioara, Ca o consecinta, el va deveni iritat si agresiv exact precum un animal salbatic ce incearca sa-si protejeze teritoriul. El nu va veni cu argumente valide si relevante, dar va folosi marlania si badarania drept mijloc principal de autoaparare. Poate te si blocheaza virtual ca sa se simta smecher, ca nu are parte de asa ceva in realitate
Fanaticul ii va condamna, ba chiar ataca pe cei ce vor avea tupeul sa prezinte ceva contradictoriu „realitatii sale particularizate”
Fanaticul are un spectru cognitiv limitat, recurgand doar la emotie si instinct.

RISE Project nu ne-a dezamagit niciodata, iar majoritatea problemelor prezentate pana acum s-au dovedit cat se poate de adevarate. Au mai existat si situatii in care a dat cu batu-n balta in anumite investigatii. Pana aici sper ca suntem de acord. Totusi, un articol despre gloriosul nostru presedinte si minunatul nostru candidat la prezidentiale, singura salvare a Romaniei, este suficient pentru a trage concluzia directa ca jurnalistii RISE sunt cumparati si scriu articole irelevante?
In cazul acesta si articolele scrise despre PSD sin PNL, acelea care ne placeau la nebunie si pe care le promovam, sunt irelevante, iar noi traim intr-o lume roz, frumoasa, unde totul este perfect.

Frauda? Nah, nici nu se pune problema. Si chiar de ar fi, „Dan nu este singurul care s-a jucat cu fondurile europene, mai sunt si altii”. Ei de ce nu sunt cercetati? Eh! Lumea-i rea.

LE: Vad ca este necesar sa mai adaug pentru cateva pesoane cateva randuri. Unii se prind mai greu cand vad ceva ce nu le convine.
Relevanta investigatiei RISE va fi demonstrata cu timpul. Pana acum nu au livrat mesajul intr-un mod coerent pentru toata lumea, desi eu, personal, l-am citit integral de 2 ori si am priceput la ce se refereau.
Aceasta postare se leaga STRICT de colegutzi nostri faini care se apuca sa injure cu disperare pe Poienita, in spatiu public si pe unde mai vor ei sa isi imparta fericierea si vocabularul complex. Nu e prima data, dar azi s-a cam intrecut masura.
De asemenea, dintre cei care poate se simt, nu mai injurati jurnalistii ca va faceti mai mult rau voua si campaniei de care oricum va plangeti ca nu iese. Dupa iar gasiti motive sa dati vina pe conflictul intre tabere ca nu merge bine campania.
Totusi, cel mai mult ma ingrijoreaza faptul ca, DACA in acest caz afirmatiile RISE ar fi adevarate, exista colegi care ar continua sa ii ofere suport neconditionat lui Barna si sa nege in continuare ideea ca presedintele lor ar fi capabil de asa ceva. Cam pe aici am vrut sa ajung cu fanatismul. Va pup!”

#FericitiinRomania”

„Oricum am intoarce placinta, investigatia Rise scoate la suprafata elemente destul de grave, care pun intr-o lumina defavorabila partidul si candidatul.

Da, sunt de acord ca au fost servite acum in campanie, sunt de acord ca servesc de minune adversarilor politici, dar nu despre asta e vorba aici. E vorba ca incepe sa se nasca o fractura, urata, perversa, intre discursul nostru pe care l-am plimbat prin toata tara si lumea si unele realitati din teren.

Iar aceasta fractura nu este acceptabila, nu pentru noi care am pozat, asumat, in apostoli ai justitiei si moralei.

Am uitat pe parcurs ca aceasta poza trebuie sa se transfere in realitate in actiuni si oameni ireprosabili? Am uitat ca trebuie sa facem ce predicam, sau ne-am lasat furati de peisajul politicii, cu adrenalina si zonele ei gri, astfel incat am ajuns sa ne calcam pe principiile pe care am incercat sa le vindem?
Daca am facut asta, sau suntem in pericol sa o facem, este o mare greseala.

E un moment delicat pentru toti. E si un moment sa realizam ca nu mai putem amana reforma in propriul partid. Care trebuie sa inceapa rapid, avand integritatea si moralitatea in centru. Nu mai putem pleca cu scheleti in dulap.

PNL si Iohannis au obtinut deocamdata ce au vrut. E ok, sa-i lasam sa guverneze.
Noi cred ca trebuie sa incepem sa ne guvernam ca partid, sa construim acel partid antifragil, moral si sa fim pregatititi cu adevarat cand vom dori sa participam la guvernarea acestei tari.”

 

 

                   

 

Site-ul Rise Project a publicat marți o serie de dezvăluiri referitoare la prezidențiabilul USR, Dan Barna. Potrivit publicației, Dan Barna, președintele partidului care a inițiat campania „Fără Penali” în funcții publice, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE.

„Ia uitați ce belșug se întrevede”, le spunea Dan Barna angajaților săi, pe mail, când îi anunța că vin banii din afacerile sociale derulate pe bani europeni.

Rise Project a scos în lumină o serie de „contraste” din cariera lui Dan Barna. Unul dintre ele ar fi acela că, deși acesta susține că vrea să-i întoarcă pe români în țară, el și-a construit parcursul profesional „pe seama unora nevoiți să plece”.

Cum să reușești pe spinarea altora

Publicația de investigații jurnalistice susține că Dan Barna, care a profitat din afacerile sociale derulate mai mult decât oamenii „aflați în cumpănă”, și-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al lui Liviu Dragnea, fostul președinte PSD.

„Vorbim despre persoane cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate, greu de integrat pe piața muncii și extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câștigat milioane sub pretextul facerii de bine.

Trei proiecte europene generoase arată ca după război. Banii s-au evaporat între amici cu facturi la comandă, în nepotisme, deturnări, plăți fictive, furturi de echipamente și discursuri despre frumusețea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multă dezamăgire”, arată ancheta Rise.

Astfel, se pare că „managementul care l-a consacrat pe Barna îi este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie”.

Rise Project arată că aceia care ar fi trebuit să beneficieze de binele făcut de Barna sunt persoane „cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate, greu de integrat pe piața muncii”.

CITIȚI AICI articolul complet

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.