Primăria Hunedoara a pregătit cu ocazia „Zilei Naționale a României” mai multe evenimente, nelipsind tradiționala paradă de 1 Decembrie și spectacole pentru public.
Manifestările vor debuta la ora 13.00, cu ceremonia oficială dedicată zilei de 1 Decembrie, în Parcul din Centrul Vechi.
Paradă aniversară
La ora 14.30 se va desfășura paradă aniversară, pe traseul Bd. Dacia – Gambrinus – Zona Union. Vor participa: Fanfara din Petrești (județul Alba), subunități ale MapN, MAI, ISU, Poliția Locală Hunedoara, Serviciul Public Județean SALVAMONT Hunedoara, Asociația „Terra Dacica Aeterna”, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Garda Cetății Deva, Detașamentul „Mateiaș” Câmpulung Muscel, Asociația de Reenactment Edelweiss Ost – București, Asociația „Pașii României prin Socialism și Democrație” Hunedoara, Clubul Airsoft DAC Deva și Aeroclubul României.
„Ziua Porților Deschise”, la Castelul Corvinilor
La ora 16.00, va avea loc un spectacol de reenactment istoric, la Pietonala Corvin, platoul din fața Casei de Cultură, urmat în același loc de un spectacol aniversar, programat între orele 17.00 – 20.30. Spectacolul va fi susținut de Tinu Vereșezan, Robert Tîrnăveanu, Bogdan Toma, Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo, Ana Almășana Ciontea, Lavinia Zselnyan, Daniela Tărnăuceanu, Alin Ienciu, Fanfara Petrești și Fanfara Casei de Cultură Hunedoara, iar prezentatori vor fi Nicolae Gavrea și Cristina Urs. La ora 20.30, organizatorii au pregătit un program cu focuri de artificii. Începând cu ora 17.00, pe platoul din fața Casei de Cultură, publicul va putea să deguste tradiționala fasole cu cârnați. De asemenea, ziua de 1 Decembrie este „Ziua Porților Deschise” la Castelul Corvinilor, între orele 9.00 – 17.00.
Leave a Reply