Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara
Stimați politicieni ai USR – PLUS
Alegerile europarlamentare v-au legitimat ca o forță politică redutabilă, care a reușit fără doar și poate diminuarea puterii și evident a procentelor unui partid aflat în plin avânt spre ceea ce putem numi dictatură. Votul exprimat atunci, parțial politic, parțial emoțional, v-a dat posibilitatea să deveniți a treia forță politică a țării, cu puteri solide și benefice românilor. Ați fost mulțumiți, v-au crescut aripi și ați început să fiți zăriți tot mai consistent pe cerul politic românesc. Apoi, ați construit alături de PNL, după multe negocieri, un pod bine ancorat care a dus la căderea guvernului roșu. Alt succes incontestabil al strategiei voastre dar pe care, din păcate, l-ați supraevaluat, lipindu-vă în pripă încă un rând de aripi. Această supraevaluare, combinată cu automulțumire și cu exacerbarea unui entuziasm fără limite v-a determinat să distrugeți podul pe care l-ați construit alături de PNL. Deși doriți să salvați România de roșul nefast, ați preferat să stați deoparte și să priviți cum alții se chinuie să o salveze singuri. Refuzul de a intra la guvernare a fost ca soarele care a topit ceara cu care erau lipite aripile lui Icar și asemenea mitologicului erou, v-ați prăbușit, în sondaje și în rezultat. V-ați ridicat repede v-ați șters de praf și ați scris pe pancarde că mergem împreună.
Păi haideți să mergem împreună. Nu doar declarativ. Hunedoara cea roșie a Transilvaniei, ne face să roșim la propriu, de foarte mult timp. Acum ea a început să se coloreze altfel, dar mai e mult până să dispară petele roșii de pe harta județului. Aritmetica politică a prezentului ne arată clar că procentele PNL-ului adunate cu cele ale USR-PLUS depășesc consistent pe cele ale PSD, în special în zona Bradului și în Valea Jiului, zone încă roșii. Sunt de apreciat eforturile pe care le-ați depus pentru aceste procente. Sunt de apreciat declarațiile făcute de către conducerea centrală, de susținere în turul doi al președintelui Klaus Iohannis. Numai că aceste declarații nu sunt suficiente pentru a determina electoratul să urmeze strategia partidului.
Doar munca voastră susținută din stradă, de la alegător la alegător, din casă în casă, din localitate în localitate va putea fi benefică pentru diminuarea petelor roșii. Mergeți alături de PNL și fiți ceea ce sunteți. Nu vă veți pierdeți nici identitatea nici doctrina. Faceți ce știți mai bine să faceți. Fiți la fel de demni și de determinați ca în celelalte bătălii pe care le-ați dus. PNL-ul are nevoie de USR-PLUS iar voi, la rândul vostru aveți nevoie de PNL.
Reconstruiți, astăzi podul împreună, pentru ca mâine, tot împreună, să reconstruiți cel mai frumos județ al României.
HUNEDOARA SCHIMBĂ CULOAREA să fie sloganul sub care în seara de 24 noiembrie să nu mai fim nevoiți să vedem roșu în fața ochilor.
Vladimir Brilinsky
Membru al societății civile
Leave a Reply