Școală din Hunedoara modernizată pe fonduri europene

Școala Gimnazială nr. 6 din municipiul Hunedoara, zona Piața Florilor, va fi reabilitată cu ajutorul fondurilor europene, informează Agenția de Dezvoltare Regională Vest. Joi, a fost semnat contractul de finanțare a investiției pentru școala gimnazialp, din cadrul Colegiul Tehnic „Matei Corvin”. Proiectul are o valoare totală de 8 milioane de lei, din care 7,6 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

„Se va interveni la clădirea Școlii Gimnaziale nr. 6, imobil cu regim de înălțime P+2E și o suprafață construită desfășurată de 2.322 mp. Sunt prevăzute: consolidarea clădirii și refacerea acoperișului, reabilitarea termică a anvelopei, înlocuirea geamurilor, a ușilor și a pardoselii, refacerea zidăriei și a tencuielii interioare și exterioare, reabilitarea sistemului de încălzire și furnizare a apei, reabilitarea/ modernizarea instalației electrice și a instalației de iluminat, refacerea finisajelor, recompartimentări interioare, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere şi/ sau afectează funcționalitatea clădirii, repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltrațiilor etc. Infrastructura va fi adaptată pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, platformă oblică mobilă, grup sanitar), se vor amenaja curtea școlii și spațiile verzi. Investiția cuprinde, de asemenea, realizarea unui teren de sport”, a informat ADR Vest. Perioada de implementare a proiectului este de 25 de luni.
670 de elevi vor beneficia de infrastructura școlară modernizată.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.