Sătenii din Ilia, revoltați pe firma care construiește tronsonul de cale ferată de mare viteză. FCC Astaldi a amenajat în centrul comunei un depozit de agregate minerale, în afara Acordului de Mediu. Concluzia aparține Gărzii de Mediu Hunedoara

Aproape 400 de locuitori din comuna Ilia au semnat și au trimis autorităților o petiție prin care își exprimă indignarea că, în centrul comunei, a fost amenajat un depozit de agregate minerale al firmei care execută lucrări la calea ferată de mare viteză, pe tronsonul Simeria – Gurasada. Sătenii reclamă că drumurile distruse, că este mult praf, iar cele câteva zeci de utilaje fac un zgomot infernal

În urma nemulțumirilor locuitorilor comunei Ilia, transmise Instituției Prefectului – Județul Hunedoara prin intermediul Primăriei, prefectul județului, Vasilică Potecă, a solicitat Gărzii de Mediu o verificare a situației existente în localitate.

Ca răspuns la solicitarea prefectului județului Hunedoara, Garda de Mediu a mers ieri în control și a constatat nerespectarea unor condiții impuse prin Acordul de Mediu. 

„Urmare a controlului în teren din data de 05.02.2020 pentru verificarea aspectelor sesizate de cetățeni ai localității Ilia, str. Libertății, prin sesizarea nr. 512/30.01.2020 transmisă de Primăria Comunei Ilia și redirecționată și de către Instituția Prefectului-Județul Hunedoara fiind înregistrată la GNM-CJ Hunedoara cu nr. 315/05.02.2020, vă comunicăm faptul că am constatat nerespectarea unor condiții impuse prin  Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012 revizuit și anume :
–    nu este precizat depozitul/ platforma temporară de depozitare agregate din Ilia, care face obiectul sesizării,
–    nu sunt amenajate puncte speciale pentru îndepărtarea manuală sau mecanizată de pe pneurile echipamentelor și utilajelor a reziduurilor la ieșirea din șantier.

        Precizăm faptul că  Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012, revizuit ultima dată prin Decizia Etapei de încadrare nr. 146/01.07.2019, fost emis către titularul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE  „C.F.R.” –S.A. cu sediul în București, în calitate de beneficiar al investiției- Lotul 2 “Reabilitarea liniei de cale ferata Frontiera-Curtici-Simeria, parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor de viteză maximă de 160km/h, Tronsonul 3: Gurasada –Simeria”  .
         Comisarii Gărzii de Mediu au realizat controlul în teren din data de 05.02.2020 împreună cu reprezentanți ai antreprenorului lucrării, Asocierea FCC-Astaldi-Convensa și în prezența reprezentanților Primăriei Comunei Ilia. Au fost impuse măsuri pentru Asocierea FCC-Astaldi-Convensa, de amenajare a unor puncte speciale pentru îndepărtarea manuală sau mecanizată de pe pneurile echipamentelor și utilajelor a reziduurilor la ieșirea din șantiere, pe drumurile publice.
          GNM-CJ Hunedoara va avea, în cursul săptămânii următoare, o întâlnire cu reprezentanții oficiali ai COMPANIEI NAȚIONALE DE CĂI FERATE  „C.F.R.”–S.A, București pentru luarea măsurilor coercitive care se impun conform Legii nr. 292/2018, care prevede ca aceste măsuri să fie stabilite titularului de proiect (COMPANIEI NAȚIONALE DE CĂI FERATE  „C.F.R.”–S.A, )  pentru nerespectarea condițiilor din Acordul de mediu nr. 20/07.09.2012, revizuit. După finalizarea controlului vom reveni cu detalii, inclusiv cu precizarea sancțiunilor aplicate”, se arată în informarea primită de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, din partea Comisariatului Județean al Garzii Naționale de Mediu.

Mai mult, potrivit prevederilor OG 43/1997 privind siguranța pe drumurile publice, firmele care dețin mijloace de transport folosite în scop industrial, trebuie să dețină instalații de curățat exterior pentru autovehicule. Respectarea acestor prevederi este verificată de administratorul drumului și de poliția rutieră.

Asocierea FCC-Astaldi modernizează tronsonul de cale ferată Gurasada-Simeria. Lotul de cale ferată Gurasada-Simeria, parte a Coridorului IV Pan European, are o lungime de 41 de kilometri. Lucrările de reabilitare au început în 2018 şi au ca scop realizarea unei infrastructuri feroviare adecvate pentru trenuri care vor circula cu o viteză de 160 de km/h. Potrivit proiectului, lucrările sunt programate pentru a fi încheiate în anul 2023. Reabilitarea tronsonului feroviar Simeria-Gurasada este parte a proiectului de modernizare a liniei duble de cale ferată Simeria-Curtici-Frontieră, proiect finanţat din fonduri europene cu o valoare totală de 630 de milioane de euro.

Sursa FOTO: mesagerulhunedorean.ro

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.