“Să mergem împreună!” Pelerini la Papa Francisc, în “Mica Romă”

Zeci de mii de pelerini și-au înălțat inimile în timpul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertății de la Blaj, uniți în credință de Papa Francisc, venit în România ca frate și pelerin pentru a ne încuraja în viețile noastre, a ne întări în fața temerilor și a ne aminti să vedem în cel de lângă noi chipul fratelui nostru.

Am pornit la drum, spre Blaj, la primele ore ale dimineții de duminică cu grupul de pelerini ai Parohiei Greco-Catolice din Orăștie, comunitate păstorită de părintele Silviu Bindea. Am făcut parte dintre sutele de credincioși hunedoreni care s-au înscris, prin parohiile lor, în pelerinajul la Blaj, la întâlnirea cu Sfântul Părinte.

Credincioși din alte zone ale țării sosiseră deja la Blaj la ora 6.00 și se îndreptau spre Câmpia Libertății. Printre primii veniți în “Mica Romă” au fost maramureșenii, ușor de recunoscut în frumoasele costume populare de sărbătoare. Din zona rezervată parcării pentru autocare s-a mers pe jos câteva minute până la Câmpia Libertății, pe un traseu special pentru pelerini pe care polițiști amabili aveau grijă ca totul să se desfășoare în bune condiții pentru credincioși.

(Pelerini din Orăștie, în drum spre Câmpia Libertății)

Fiecare pelerin a avut pe biletul de acces pe Câmpia Libertății sectorul în care își avea locul și fiecare sector era indicat prin ghidaje vizibile care te îndrumau precis spre zona de intrare. Controalele de securitate la intrările pe Câmpia Libertății n-au provocat aglomerări și accesul zecilor de mii de pelerini a decurs lin și fără incidente.  Puțin după ora 7.00, grupul de pelerini hunedoreni era deja pe Câmpia Libertății. Dimineața a fost cețoasă și o burniță i-a făcut pe primii credincioși sosiți să-și scoată din rucsacuri pelerinele și umbrelele. Dar ploaia fină s-a oprit în scurtă vreme și norii nu mai prevesteau vreme rea. O lumină se întrezărea în spatele lor și pelerinii se rugau să aibă parte de vreme bună la întâlnirea cu Papa Francisc. Pe ecranele mari pregătite de organizatori în toate zonele cu pelerini se putea vedea cum locul destinat Sfintei Liturghii cu Papa Francisc se umple de credincioși. Oameni care au trăit vremurile în care Biserica Greco-Catolică era prigonită de regimul comunist și trecută în afara legii au ajuns să trăiască ziua istorică în care episcopii lor erau beatificați de Sfântul Părinte la Blaj, centrul spiritual al greco-catolicismului. Tineri care au aflat în familie și din cărți despre soarta tragică a atâtor preoți și credincioși greco-catolici în perioada comunistă se bucurau acum de libertatea credinței lor și a Bisericii lor care a înviat după decenii de persecuție din partea unui regim ateu. Câmpia Libertății a fost și locul binecuvântat pentru mulți copii veniți cu părinții și bunicii lor la Blaj. Chipuri ale binelui sădit în noi și ale eternei speranțe, copiii au fost aduși de familiile lor pentru binecuvântarea specială a Papei Francisc.

Rugăciuni și pricesne, în așteptarea Papei Francisc

Credincioșii s-au pregătit pentru Sfânta Liturghie rostind împreună, într-un singur glas, rugăciunea Rozariului, condusă de preoți greco-catolici. După momentele de rugăciune, pelerinii au avut parte de un program de pricesne și cântece religioase interpretate de Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriș și Paula Seling. Cele trei artiste le-au mărturisit credincioșilor cât de mult înseamnă pentru ele să cânte în această zi, la sosirea Papei Francisc la Blaj.

Programul artistic pregătit de organizatori pentru zecile de mii de pelerini care așteptau sosirea Papei Francisc a fost încheiat de Corala Catolica. A ieșit și soarele mult dorit, norii s-au spulberat și pe o Câmpie a Libertății inundată de lumină a intrat Papa Francisc. Cu bucuria care i s-a citit pe chip și în mijlocul credincioșilor întâlniți la București, Șumuleu Ciuc și Iași, Papa Francisc a salutat pelerinii de la Blaj care l-au însoțit pe tot drumul până la zona altarului în aplauze și ovații. Credincioșii greco-catolici l-au primit cu recunoștință pe urmașul Sfântului Petru venit la Blaj să ridice la cinstea altarelor pe cei șapte episcopi martiri ai Bisericii lor și să dea mărturie în fața lumii întregi despre statornicia în credință a preoților și credincioșilor Bisericii Greco-Catolice.

Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu sunt episcopii greco-catolici morți în închisori comuniste și din cauza persecuțiilor regimului totalitar, pentru credința creștină și loialitatea față de Biserica Greco-Catolică. Papa Francisc i-a beatificat duminică pe Câmpia Libertății și a vorbit în predica sa despre modelul  insuflat de acești episcopi și despre suferințele fiilor Bisericii în perioada comunismului.

SURSA FOTO: vaticannews.va
(SURSA FOTO: vaticannews.va)

“Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat. Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire”, a pus Sfântul Părinte în predica Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertății.

Omagiu adus Bisericii Greco-Catolice

La finalul Sfintei Liturghii, Papa Francisc a ținut un ultim discurs în ultima zi în România. De la Blaj, Sfântul Părinte pleca la Sibiu, unde era programat zborul de întoarcere la Roma. “Aici la Blaj, pământ de martiriu, de libertate și milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, dați mărturie, cu ardoare apostolică, despre credința voastră”, a mărturisit Papa Francisc.

Cu acest mesaj și cu bucuria de fi binecuvântați și îmbrățișați simbolic de Sfântul Părinte au părăsit zecile de mii de pelerini Câmpia Libertății de la Blaj. Șuvoaie de credincioși au intrat pe străzile “Micii Rome”. Unii pentru a vedea locurile din care s-a scris de atâtea ori o istorie demnă a poporului român. Alții pentru a merge înapoi la autocarele întinse pe kilometri care îi vor duce acasă. Poartă eșarfe, insigne și mici steaguri cu simbolurile Vaticanului. Pentru ei a fost o zi pe care nu o vor uita niciodată. L-au întâlnit pe Papa Francisc.

Un papă care, la București, a adus un omagiu “sacrificiului atâtor fii și fiice ai României care, prin cultura lor, prin patrimoniul valorilor și muncii lor, îmbogățesc țările în care au emigrat, iar prin roadele efortului lor își ajută familiile rămase în patrie”.

Un papă care, la Șumuleu Ciuc, a spus că pelerinajul anual din acest loc “aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă; participă la el și credincioși de alte confesiuni și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității; un apel la a recupera mărturiile de credință devenită viață și de viață devenită speranță”.

Un papă care, la Iași, ne-a îndemnat la fraternitate citându-l pe Mihai Eminescu: “Toți înflorim când ne simțim iubiți. Pentru că iubirea prinde rădăcini și ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viața celorlalți. Așa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru național, care îi dorea dulcii sale Românii: „fiii tăi trăiască numai în frăție ca a nopții stele”. Eminescu era unul mare; unul care a crescut. Se simţea matur, şi nu numai. Se simţea fratern şi de aceea a dorit ca România, ca toţi românii să fie fraţi precum stelele nopţii. Noi aparținem unii altora, iar fericirea noastră personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți. Toate celelalte sunt povești”.

Un papă care, la Blaj, ne-a îndemnat la ecumenism: “Sunt recunoscător Prea Fericirii Sale, Patriarhul Daniel, Sfântului Sinod, Clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din România, care m-au primit în spirit fratern! Domnul să binecuvânteze această străveche și distinsă Biserică și s-o susțină în misiunea ei”.

Predica integrală a Papei Francisc la Sfânta Liturghie de pe Câmpia Libertății de la Blaj

„Învățătorule, cine a păcătuit, că s-a născut orb, el sau părinții lui?” (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-o adresează lui Isus, provoacă o serie de reacții și de acțiuni care vor însoți toată pagina evanghelică, dezvăluind și punând în evidență ceea ce cu adevărat orbește inima omului.

Isus, ca și discipolii săi, îl vede pe orbul din naștere, este capabil să-l recunoască și să-l pună în centru. După ce a declarat că orbirea sa nu era rodul păcatului, amestecă praful pământului cu saliva sa și îi unge ochii; apoi îi poruncește să se spele în piscina Siloe. După ce s-a spălat, orbul își recapătă vederea. Este interesant să remarcăm faptul că minunea este relatată în doar două versete, toate celelalte îndreptând atenția nu spre orbul vindecat, ci spre discuțiile care se nasc de aici. Se pare că viața sa și în mod special vindecarea sa, devin un fapt banal, anecdotic, sau motiv de controversă, chiar de iritare și de neplăcere. Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulțimea nedumerită, apoi de farisei; aceștia îi interoghează și pe părinții săi. Pun la îndoială identitatea omului vindecat, apoi neagă acțiunea lui Dumnezeu, invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu acționează în zi de sâmbătă; ajung până acolo încât pun la îndoială că acel om s-ar fi născut orb.

Toată această scenă și toate discuțiile fac să se întrevadă cât este de greu să se înțeleagă acțiunile și prioritățile lui Isus, care îl pune în centru pe acela care trăia la periferie, mai ales atunci când unul gândește că primatul îl deține „sâmbăta” și nu iubirea Tatălui care vrea să-i mântuiască pe toți oamenii (cf. 1 Tim 2,4); orbul trebuia să conviețuiască nu numai cu propria-i orbire, dar și cu orbirea acelora care îl înconjurau. Astfel sunt împotrivirile și ostilitățile care se nasc în inima omului atunci când în centru, în loc să fie persoanele, sunt puse interesele particulare, etichetele, teoriile, abstracțiile și ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul și pe toți. În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acțiune sau în abstracție ideologică, caută persoana, cu chipul său, cu rănile sale și cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare și nu se lasă înșelat de discursuri ce nu sunt în măsură să dea întâietate și să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.

Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat (cf. Enc. Laudato si’, 108.). Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire.

Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în diversitatea exprimărilor religioase: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și caracterizează cultura și identitatea națională română. Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți Episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.

Un alt aspect la moștenirii spirituale a noilor Fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a profesa fidelitatea la Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul închisorii Episcopul Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care acești Fericiți în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, deoarece se prezintă astăzi ca o invitație făcută tuturor să învingem ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod coerent și curajos credința creștină.

Dragi frați și surori, chiar și astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții ale lor culturale și religioase. Colonizările ideologice disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei (cf. Exort. ap. postsin. Amoris laetitia, 40) și dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca și cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noștri și copiilor, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește (cf. Enc. Laudato si’, 123-124). Sunt voci care, semănând teamă și diviziune, vor să șteargă și să îngroape cea mai prețioasă moștenire pe care aceste ținuturi au văzut-o născându-se. Mă gândesc, de exemplu, la Edictul de la Turda, din 1586, care sancționa orice fel de radicalism, promovând un act de toleranță religioasă, fiind unul dintre primele cazuri din Europa de acest tip.

Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri și să continuați să luptați, ca acești Fericiți, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirea noilor Fericiți.” (Sursa: bisericaromanaunita.ro)

Cuvintele rostite de Papa Francisc înainte de încheierea Sfintei Liturghii de la Blaj

«Dragi frați și surori, înainte de a termina această Dumnezeiască Liturghie, doresc să vă salut încă o dată pe voi toți aici prezenți și pe cei pe care i-am întâlnit în aceste zile, mulțumindu-vă tuturor pentru primirea călduroasă. Îi salut cu respect pe Domnul Președinte al Republicii și pe celelalte Autorități, exprimându-mi recunoștința sinceră pentru colaborarea rodnică în ceea ce privește pregătirea și desfășurarea acestei vizite. Sunt recunoscător Prea Fericirii Sale, Patriarhul Daniel, Sfântului Sinod, Clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din România, care m-au primit în spirit fratern! Domnul să binecuvânteze această străveche și distinsă Biserică și s-o susțină în misiunea ei. Lor, tuturor, aplauze frăţeşti.

Adresez un salut plin de afecțiune și de recunoștință Preafericirii Voastre, Cardinal Lucian Mureșan. Îi salut pe credincioșii Bisericii Catolice: Episcopii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii laici din București și din Iași, precum și pe numeroșii pelerini veniți la Șumuleu Ciuc. Îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a dat posibilitatea de a mă ruga cu voi și de a vă încuraja în angajamentul vostru de evanghelizare și de mărturie a carității. Aici la Blaj, pământ de martiriu, de libertate și milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, dați mărturie, cu ardoare apostolică, despre credința voastră.

Preacurata Fecioară Maria să reverse ocrotirea ei maternă asupra tuturor cetățenilor României care, în decursul istoriei, s-au încredințat mereu mijlocirii ei. Ei vă încredințez pe voi toți și Îi cer să vă călăuzească pe drumul vostru de credință, pentru a înainta spre un viitor de un autentic progres și de pace și astfel să contribuiți la construirea unei patrii, din ce în ce mai dreaptă și mai fraternă» (Sursa: vaticannews.va)

Cei șapte episcopi greco-catolici beatificați de Papa Francisc la Blaj

Episcopul Iuliu Hossu

Fiu al lui Ioan, preot greco-catolic, și al Victoriei Măriuțiu, Iuliu Hossu s-a născut la 31.01.1885 la Milașu Mare (azi Milaș, jud. Bistrița-Năsăud). A primit botezul și mirul la 19 martie din același an. Între 1892 și 1896, a frecventat școala elementară confesională din satul natal. A urmat studiile secundare până în 1900 la Gimnaziile din Reghin și din Târgu Mureș. Apoi a urmat cursul superior la Liceul din Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1904. Trimis la Roma, la Colegiul Urbanian, a obținut doctoratul în filozofie (1906) și în teologie (1910) la Ateneul De Propaganda Fide. Încardinat la Lugoj, a fost sfințit preot în 1910 la Roma.

A avut diferite funcții la Curia de la Lugoj, iar în timpul Primului Război Mondial a fost capelan militar. În 1917 a fost numit episcop de Gherla. Figură proeminentă în timpul evenimentelor Unirii Transilvaniei cu Regatul României în 1918, a fost renumit și pentru activitatea sa pastorală. În 1930, Eparhia sa devenind „de Cluj-Gherla”, episcopul Hossu și-a stabilit reședința la Cluj.

După instaurarea regimului comunist, împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, a respins fără teamă toate manevrele autorităților comuniste care vizau dezorganizarea și, în final, scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice Române. I-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu ceilalți episcopi români uniți, în cadrul prigoanei staliniste dezlănțuite împotriva Bisericii Greco-Catolice. Între 1950 și 1954, a fost întemnițat la închisoarea din Sighet, în urma refuzului său repetat de a-și părăsi Biserica.

După așa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, a fost dus în Domiciliu Obligatoriu în două mănăstiri ortodoxe, împreună cu ceilalți doi episcopi supraviețuitori ai închisorii din Sighet. Între 1955-1956, perioada „destalinizării ezitante”, i-a încurajat pe credincioșii greco-catolici să-și declare public apartenența confesională și a susținut reorganizarea structurilor Bisericii Greco-Catolice în clandestinitate.

Începând din august 1956, a fost izolat în Domiciliu Obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Căldărușani vreme de aproape 14 ani. Acolo a fost supus până la sfârșitul zilelor sale unor continue presiuni și umiliri care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu Urmașul lui Petru și credința catolică.

În 1969 a fost făcut cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea. În timpul vizitei trimisului papal, Giovanni Cheli, episcopul Hossu i-a cerut respectuos Papei să accepte ca el să-și continue lucrarea pentru Biserică în țară și să nu fie numit cardinal câtă vreme Biserica sa era persecutată.

La 7 mai 1970 și-a pierdut de mai multe ori cunoștința. Din pricina condițiilor severe de izolare, familia sa nu a fost înștiințată, iar spitalizarea s-a făcut cu o săptămână de întârziere, nelăsându-i-se nicio șansă de restabilire. A murit la spitalul Colentina din București la 28 mai 1970.

A fost înmormântat a doua zi după deces la Cimitirul Bellu Catolic din București. La 7.03.2019 s-a desfășurat procedura de deshumare a osemintelor sale. O parte din oseminte au rămas în același mormânt, cealaltă parte fiind transferată în Eparhia sa de Cluj-Gherla.

Episcopul Valeriu Traian Frențiu

Fiul lui Ioachim, preot greco-catolic, și al Rozaliei Demeter, s-a născut la Reșita, județul Caraș-Severin, la 25.04.1875. A primit botezul și mirul la 23 mai în același an. A frecventat școala elementară în localitatea natală, apoi a mers la Blaj, la Gimnaziul superior, unde a luat examenul de maturitate în 1894. A fost trimis,  din partea Eparhiei de Lugoj, la Seminarul central din Budapesta. Hirotonit preot la Lugoj în 20.09.1898, a fost apoi trimis la Viena, la Augustineum, unde a obținut doctoratul în teologie în 1902.

Întors în Eparhie, a îndeplinit diferite funcții în Curie, după care a fost numit protopop de Cugir în 1904. În 1912 a devenit Vicar foraneu de Hațeg.  La 14.01.1913 a fost consacrat episcop de Lugoj. În 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a numit asistent al Tronului pontifical. În 1922, a fost transferat la Oradea, ca episcop eparhial. Datorită posibilităților financiare deosebite ale acestei Eparhii, a putut deschide școli confesionale la Oradea și la Beiuș. A construit la Oradea Seminarul mare și Institutul teologic. S-a implicat în construirea de noi biserici, precum și în apostolat, aducându-i în Eparhie pe Părinții Asumpționiști, pe Oblatele Asumpționiste, pe Franciscanii conventuali și alte congregații. În 1940, l-a primit ca auxiliar pe episcopul Ioan Suciu. În același an, din pricina ocupării nordului Transilvaniei de către Ungaria horthystă în urma Diktatului de la Viena (1940), a decis să rămână la Beiuș, oraș aflat dincolo de noua graniță. Aproape întreg teritoriul Eparhiei de Oradea ajunsese să facă parte din Ungaria și a fost încredințat episcopului de Cluj-Gherla, PS Iuliu Hossu, ca administrator apostolic, episcopul Ioan Suciu rămânând la Oradea ca episcop auxiliar.

În 1941, scaunul mitropolitan de Alba Iulia și Făgăraș rămăsese vacant. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost numit administrator apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, rămânând în același timp episcop de Oradea. A condus Arhieparhia cu multă demnitate și înțelepciune în tot cursul războiului, până la începutul anului 1947, apoi s-a întors în Eparhia de Oradea, al cărei teritoriu fusese reintegrat în România după război. În 1948 a fost numit arhiepiscop ad personam de Papa Pius al XII-lea.

Ca decan de vârstă al episcopilor greco-catolici, a prezidat toate conferințele episcopale din perioada vacanței scaunului mitropolitan de Alba Iulia și Făgăraș (1941-1948), a reprezentat Biserica Română Unită în fața autorităților și a condus astfel rezistența acestei Biserici în fața asaltului întreprins împotriva ei de guvernul comunist.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalți episcopi greco-catolici. Alături de aceștia, a fost dus mai întâi în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhului ortodox din comuna Dragoslavele, apoi în lagărul organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani. În 1950 a fost transferat în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deși s-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață de acolo, n-a primit niciun fel de îngrijire medicală și a murit la 11.07.1952, în celula 44, înconjurat de frații săi întru episcopat.

A fost înmormântat în Cimitirul orașului de pe strada Rodnei din Sighet, mormântul său fiind necunoscut.

Episcopul Vasile Aftenie

Fiul lui Petru și al Agafiei Lita, s-a născut la 14.07.1899 la Lodroman, județul Alba. A primit botezul și mirul la 16 iulie din același an. După școala elementară, urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. Și-a luat examenul de maturitate în 1918, pe când se afla în permisie de pe frontul Primului Război Mondial. În 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a fost trimis la Roma ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în țară – după obținerea doctoratului în teologie în 1925 la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse funcții la Curia arhieparhială din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot la 1.01.1926.

A fost numit profesor de teologie la Academia Teologică din Blaj și prefect de studii la Seminar. În 1934 a primit funcția de protopop de București. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blăjene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și i s-a încredințat funcția de vicar general pentru București și Vechiul Regat.

După instaurarea regimului comunist în România, autoritățile au trecut la aplicarea planului de „lichidare” a Bisericii Române Unite prin „unificarea” ei cu Biserica Ortodoxă Română, preluat după modelul stalinist. Împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, episcopul Aftenie și-a apărat Biserica, a refuzat toate așa-numitele „invitații” de a trece la ortodoxie și i-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic. Aflându-se în lagărul de la Căldărușani, la 25.05.1949 a fost despărțit de ceilalți episcopi și a fost încarcerat la București, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i monteze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivație a arestării, cea religioasă. În urma violențelor fizice și psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25.03.1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul” închisorii Văcărești, a murit după alte 45 de zile, la 10.05.1950.

A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securității. Osemintele sale au fost deshumate la 12.05.2010, fiind momentan depuse în Biserica „Bunavestire” (Acvila) din București.

Episcopul Ioan Suciu

Fiu al lui Vasile Suciu, preot greco-catolic, și al Mariei Coltor, s-a născut la Blaj, județul Alba, la 3.12.1907. A primit botezul și mirul la 24 decembrie din același an. După școala elementară și cea secundară la Blaj, și-a luat examenul de maturitate în 1925 la Liceul Sfântul Vasile cel Mare. A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec. A luat doctoratul în filozofie în 1927 la Ateneul De Propaganda Fide și doctoratul în teologie, în 1932, la Ateneul Angelicum.

Întors în țară, a fost numit profesor de religie la Liceul Comercial de băieți din Blaj, apoi la Liceul Sfântul Vasile cel Mare. În 1939, i s-au încredințat cursuri la Academia Teologică. Smerit, energic, plin de zel, excelent predicator, foarte respectat, a captat energiile tinerilor, publicând pentru ei lucrări de mare valoare catehetică și pastorală.

La 25.05.1940 a fost numit episcop auxiliar de Oradea, consacrarea având loc la 20.07.1940, la scurt timp înainte de Diktatul de la Viena. Rămas în teritoriul ocupat de trupele horthyste, a desfășurat între 1940 și 1946 un apostolat impresionant, în ciuda dificultăților pricinuite de război și de regimul de ocupație.

La începutul lui 1947 s-a întors la Blaj ca administrator apostolic al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, unde a întărit zelul clerului și al poporului prin numeroase inițiative pastorale și spirituale. A întărit în credință pe credincioși, care începeau să simtă presiunile venite din partea autorităților comuniste pentru a părăsi Biserica Română Unită (Greco-Catolică) în vederea „unificării” cu Biserica Ortodoxă. De teama marii sale popularități, a fost arestat de două ori, în septembrie 1948, în timpul unor vizite pastorale, desfășurate chiar în timp ce se derula asaltul împotriva Bisericii Române Unite.

A fost arestat pentru a treia oară, la 27.10.1948, odată cu ceilalți episcopi greco-catolici. La 10.05.1949, Securitatea l-a ridicat din lagărul organizat la mănăstirea Căldărușani și l-a dus la București, la Ministerul de Interne. Știind clar că nu-și va renega credința catolică, Securitatea l-a maltratat în anchete dure în încercarea de a-l implica într-un proces politic. La 26.10.1950 a fost transferat la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deși suferea de colită cronică, nu a primit regim alimentar adecvat, și nici îngrijiri medicale, murind de foame în celula 44, la 27.06.1953, înconjurat de frații săi în episcopat. A fost înmormântat în „Cimitirul Săracilor” de la Sighet, iar mormântul său a rămas necunoscut.

Episcopul Tit Liviu Chinezu

Fiul lui Ioan Paul, preot greco-catolic, și al Elenei Ceușan, s-a născut la 22 decembrie 1904 la Iernuțeni (Reghin), județul Mureș. A primit botezul și mirul la 26 decembrie din același an. După școala elementară la Huduc și cea secundară la Reghin, a urmat ultimii doi ani școlari la Blaj, la Liceul Sfântul Vasile cel Mare, absolvit cu examenul de maturitate în 1925. A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, obținând doctoratul în filozofie la AteneulDe Propaganda Fide în 1927 și licența în teologie la Ateneul Angelicum în 1931.

Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj. În 1932 a fost numit profesor de teologie. Între 1941 și 1945 a fost rector al Academiei teologice din Blaj. S-a implicat activ în înființarea și funcționarea Societății „Sfântul Niceta de Remesiana” pentru preoții celibi. În 1946 a fost numit protopop de București, iar în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.

A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În lagărul de la Căldărușani a fost consacrat în secret episcop la 25.04.1949, prin mandat venit de la Nunțiatura Apostolică; și-a oferit atunci viața pentru Papa. Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat în 25.05.1950 la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață existente acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea și PS Adalbert Boros.

A fost îngropat în „Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.

Episcopul Ioan Bălan

Fiu al lui Ștefan și al Anicăi Muntean, s-a născut la Teiuș, județul Alba, la 12.02.1880; a fost botezat și miruit a doua zi, la 13 februarie. După școala elementară din satul natal, a urmat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1899. A fost trimis ca seminarist al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș la Seminarul central din Budapesta (1899-1904), apoi a obținut o bursă de studii la Institutul Augustineum din Viena (1904-1906), unde a luat doctoratul în teologie în 1906.

A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj, unde a îndeplinit apoi diverse funcții în școlile confesionale de băieți și în Curia arhieparhială. S-a făcut cunoscut ca publicist în jurnalele Bisericii locale. În 1909 a fost numit ca preot al credincioșilor greco-catolici din București, iar în 1911, după terminarea construcției primei biserici greco-catolice din București, Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe str. Polonă, a fost numit protopop greco-catolic de București. În 1920 a devenit canonic al Capitlului de la Blaj. În 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie. În 1929 a fost numit membru al Comisiei pontificale însărcinate cu redactarea dreptului canonic al Bisericilor Orientale. A publicat lucrări de teologie și a tradus în română Noul Testament. În 1936 a fost consacrat episcop de Lugoj.

A fost arestat la 29.10.1948, odată cu ceilalți episcopi români uniți, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, în conformitate cu planul sovietic de „lichidare” a Bisericii sale, a fost încarcerat în închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet, între 1950 și 1954.

După așa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, cei trei episcopi greco-catolici supraviețuitori ai Sighetului, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan și PS Alexandru Rusu, au fost plasați în Domiciliu Obligatoriu (D.O.). De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioșii greco-catolici să-și declare public apartenența confesională și a susținut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate.

Începând din august 1956, a fost izolat de ceilalți episcopi și plasat în D.O. la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viață. Până în ultima clipă, a fost supus la nenumărate presiuni pentru a renega comuniunea cu urmașul lui Petru, Papa Romei, și credința catolică.

La 7.07.1959 și-a pierdut de două ori cunoștința. A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat; acest lucru i-a grăbit moartea, survenită la 4.08.1959.

A fost înmormântat sub controlul Securității la Cimitirul Bellu din București. În așteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate la 8.10.2013, fiind depozitate în Catedrala din Lugoj.

Episcopul Alexandru Rusu

Fiu al lui Vasile, preot greco-catolic, și al Rozaliei Sabo, s-a născut la 22.11.1884 la Șăulia de Câmpie (azi în jud. Mureș), într-o familie cu 12 copii; a primit botezul și mirul două zile mai târziu, la 24 noiembrie. A urmat școala elementară și secundară la Bistrița, apoi la Târgu Mureș și în final la Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1903; a fost apoi trimis ca seminarist al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș la Seminarul Central din Budapesta, unde a luat doctoratul în teologie în 1910.

Hirotonit preot în același an la Blaj, a fost numit profesor de teologie și director al ziarului Unirea; în 1923, a fost numit canonic al Capitlului mitropolitan. Între 1925 și 1930, a fost rectorul Academiei Teologice din Blaj.

La 30.01.1931 a fost consacrat episcop al noii Eparhii greco-catolice de Maramureș. În 1946 a fost ales de Sinodul electoral din Blaj ca prim candidat pentru funcția de mitropolit. Papa Pius al XII-lea și-a dat acordul pentru numire, dar regimul comunist s-a opus, în intenția evidentă de a dezorganiza Biserica Română Unită.

A fost arestat în dimineața zilei de 29.10.1948, odată cu ceilalți episcopi greco-catolici, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. Între 1950 și 1954 a fost încarcerat la închisoarea din Sighet, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici.

După așa-zisa eliberare din închisoare la 4.01.1955, ce a avut loc cu ocazia unei scurte perioade de „destalinizare” (1955-1956), a fost plasat în Domiciliu Obligatoriu (D.O.) împreună cu ceilalți doi episcopi supraviețuitori ai Sighetului (PS Ioan Bălan și PS Iuliu Hossu), la mănăstirea Curtea de Argeș, apoi la mănăstirea Ciorogârla, iar la 13.08.1956 a fost transferat singur în D.O. la mănăstirea Cocoș.

A fost rearestat la 30.12.1956. După un proces stalinist la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viață, sub acuzația de înaltă trădare.

Cei trei episcopi supraviețuitori ai Sighetului susținuseră împreună reorganizarea în clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice și îi încurajaseră pe credincioșii greco-catolici să se manifeste pentru a convinge autoritățile de existența lor. În acest context, decizia de condamnare pe viață episcopului Rusu a fost luată pentru a teroriza populația greco-catolică și pe ceilalți doi episcopi rămași în D.O. (PS Ioan Bălan și PS Iuliu Hossu). Timp de șase ani și jumătate PS Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Pitești, Dej). În urma condițiilor de acolo (lipsă de apă, de aer, miros, alimentație precară, statul în picioare, pedepse, frig, lipsă totală de igienă), a murit de septicemie la 9.05.1963, în „spitalul” închisorii de la Gherla.

A fost înmormântat în cimitirul închisorii, iar mormântul său nu a putut fi identificat până astăzi. (Sursa informațiilor despre episcopii beatificați: papafrancisclablaj.ro)

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro