S-A DESCHIS PRIMA LOCUINȚĂ PROTEJATĂ PENTRU VICTIMELE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE, ÎN JUDEȚ

S-a deschis prima locuință protejată pentru victimele violenței în familie, în județ

Violența domestică este una dintre cele mai grave probleme ale societății contemporane, astfel că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara va asigura cazare și servicii de specialitate pentru victimele violenței domestice. În cadrul acestei locuințe vor putea fi găzduite șase victime ale violenței domestice. Proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice, prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate, care va cuprinde 42 de locuințe protejate, precum și servicii integrate complementare de grupuri de suport și consiliere vocațională. În cadrul locuinței protejate, înființate în județul Hunedoara, pot fi găzduite șase victime ale violenței domestice, care necesită separarea de agresor, pentru o perioadă de până la un an, în funcție de complexitatea cazului. În paralel, persoanele vor beneficia de servicii de consiliere psihologică și orientare vocațională, în scopul reinserției sociale și profesionale și al ieșirii din mediul captiv domestic (psihologic, social, economic). Mai mult decât atât, în funcție de situația fiecărei victime a violenței domestice, acestea pot fi sprijinite să beneficieze de serviciile altor locuințe protejate, din alte județe, în cadrul unui Program național de protecție a victimelor violenței domestice.„În acest scop, vom colabora cu instituțiile cu competențe în domeniu: ANES, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Educației Naționale, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, alături de care va constitui un Comitet de sprijin și monitorizare. Deoarece sprijinirea victimelor oricăror forme de agresiune domestică trebuie să devină o preocupare a întregii comunități, DGASPC Hunedoara se alătură celor care fac eforturi pentru a sprijini această categorie de persoane, aflate în dificultate, sperând ca acestea să treacă peste prejudecăți și să solicite sprijinul specialiștilor. Pentru sesizări și îndrumare, vă puteți adresa la numărul de telefon 0254.233.340 – Serviciul intervenții în regim de urgență sau pe adresa de e-mail dgaspchd@gmail.com”, a declarat Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara.

DGASPC Hunedoara este partener într-un proiect inițiat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) alături de 38 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și 4 primării din țară, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Contractul de finanțare pentru implementarea proiectului are o valoare totală de 51.080.375,72 lei, pentru o perioadă de implementare de 48 de luni. Din valoarea totală a proiectului, suma de 1.137.174,76 lei a fost alocată județului Hunedoara. Fiecare partener va asigura contribuția proprie (0.045%) la cheltuielile totale ale proiectului, iar în cazul D.G.A.S.P.C. Hunedoara contribuția este de 22.743,50 lei.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.