Scene de film polițist s-au derulat, în urmă cu o lună, pe străzile municipiului Deva, unde un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor deveni. Cu oamenii legii pe urme, bărbatul a gonit câțiva kilometri, după care a abandonat mașina și a fugit pe un teren viran, reușind să-și piardă urma, deși polițiștii au tras mai multe focuri de armă pentru a-l opri pe fugar. Acesta a fost prins la o lună de la comiterea faptei, oasmenii legii stabilind că acesta nu are permis de conducere.
Incidentul s-a petrecut în 10 februarie, în jurul orei 1:30, când un agent de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe o stradă din municipiul Deva. Întrucât persoana aflată la volan nu a oprit la semnalul poliţistului, echipajul de poliţie a pornit în urmărirea autovehiculului suspect, folosind semnalele acustice şi luminoase. După ce a parcurs mai mulți kilometri cu polițiștii pe urme. Bărbatul a oprit autoturismul pe strada Primăverii, din Deva, și a fugit peste un teren viran. Oamenii legii au pornit pe urmele acestuia și, deși au executat mai multe focuri de avertisment în plan vertical, după efectuarea somaţiilor verbale, șoferul a reușit să-și piardă urma în nopate. „În urma investigaţiilor efectuate, în cursul zilei de miercuri, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în urma căreia au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a persoanei care nu s-a supus semnalelor de oprire ale polițiștilor.
Acesta este un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Deva, cu privire la care poliţiştii au stabilit că a condus autoturismul respectiv pe raza municipiului Deva, deşi nu poseda permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply