Șase percheziții domiciliare au avut loc, joi, în Hunedoara și Simeria, iar 7 suspecți și 30 de martori au fost aduși la audierile Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara. Suspecții ar fi vândut, de peste un an, substanțe cu efecte psihoactive mai multor consumatori din întreg județul.
„La data de 12 iunie 2019 organele de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că suspectul N. D.A. din municipiul Hunedoara, efectuează operaţiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii (vânzare) pe raza municipiilor Hunedoara, Deva şi localităţile învecinate. Susnumitul vinde substanţe cu efecte psihoactive consumatorilor atât personal, de la domiciliu, cât şi prin intermediul altor persoane. Substanţele cu efecte psihoactive sunt preparate personal de către susnumit la domiciliul său şi ambalate în doze de diferite dimensiuni, vândute cu preţuri între 10 şi 50 de lei/doză”, se arată în dosar.
De la începutul anului 2019 bărbatul comercializa substanţe cu efecte psihoactive către consumatori sau către alţi dealeri, unii condamnaţi anterior pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, au mai informat reprezentanții DIICOT.
În 4 februarie procurori au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara emiterea a şase mandate de percheziţie domiciliară, iar instanţa a admis solicitarea formulată, înante de a avea loc perchezițiile.
Leave a Reply