Protest al paramedicilor SMURD din județ, aflați în situația de a-și întrerupe activitatea. Asociația SALVITAL nu le mai poate plăti salariile

Paramedicii SMURD au protestat astăzi, în fața Prefecturii și a Consiliului Județean Hunedoara, pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de criza financiară în care se află asociația de care aparțin.

Din data de 1 martie, salariile acestora nu vor mai putea fi plătite din lipsă de bani. Asociația SALVITAL nu mai dispune de suficienți bani, după ce mai multe primării s-au retras din asociație și nu mai achită cotizația către aceasta. Pe de altă parte, și tentativa de preluare a paramedicilor de la SALVITAL sau alte asociații similare din țară, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, a eșuat.

„Situația este fără precedent, având în vedere că legea a fost depusă în Parlament de aproximativ un an și jumătate. Guvernul României a considerat că legea nu putea să treacă, motiv pentru care, noi paramedicii care, realmente, am participat la peste 100.000 de cazuri, am salvat vieți, am acordat ajutor persoanelor care au avut nevoie, acum suntem într-o incertitudine permanentă pentru ziua de mâine. Mai mult decât atât, este foarte grav că nici autoritățile publice la nivel de județ nu găsesc resurse și suport financiar pentru aceste module civile. (…) Situația este atât de gravă, având în vedere că se ia în calcul ca din 1 martie să fie module închise, iar paramedicii să fie disponibilizați. Ceea ce înseamnă că anumite localități din județul Hunedoara riscă să rămână fără suport prespital acordat de paramedicii de la SMURD”, a declarat Adrian Mitrescu, șeful modulului SMURD Simeria.

Acesta a mai explicat că dificultățile financiare cu care se confruntă paramedicii de la SALVITAL s-ar putea rezolva, dacă primăriile ar majora cotizația de la 5 la 10 lei de persoană pe an.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a discutat cu paramedicii veniți la protest și le-a promis că autoritățile județene vor majora suma pe care o alocă către SALVITAL.

„Cred că mâine, consilierii județeni vor vota mărirea cotizației de la 5 la 7 lei pe persoană pe an. După discuțiile pe care le-am avut cu paramedicii, joi la ora 10.00, ne vom întâlni cu primarii care fac parte din Asociație. Ne revine nouă, celor de la CJ, sarcina să vorbim cu primarii să vină să asculte problemele acestor oameni care merg la oricare apel de la 112. Din păcate, acești oameni sunt plătiții cu 1.800 de lei, cei de la Ambulanță au un salariu mult mai mare. Sigur, ei sunt angajați la SALVITAL, acesta este și motivul pentru care sunt plătiți astfel. Trebuie să găsească sursele de finanțare ca să plătească paramedicii. Trebuie de văzut și de vorbit cu toți primarii care sunt motivele pentru care s-au retras”, a declarat Costel Avram.

Reprezentanți ai protestatarilor au mers să discute cu prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, pentru a-l informa despre faptul că paramedicii sunt în situația de a-și întrerupe activitatea, iar intervențiile din urgență vor avea de suferit.

„Trebuie să încercăm să găsim soluții la problemele SALVITAL. Din păcate, sunt foarte mulți care s-ai irijat în «făcători» și, se pare că, soluția nu este cea mai bună, ca finanțarea la SALVITAL să se facă numai de către comunitățile locale, care și ele au suferit tăieri de bugete în ultimii ani. Ar trebui să găsim o soluție intermediară între Guvern și comunitățile locale. Acest lucru se va face, lăsând patimile deoparte și discutând cinstit problema paramedicilor din județul Hunedoara. Vreau să vă spun și să vă asigur că activitatea paramedicilor este foarte, foarte importantă. Ei sunt prinși în activitatea ISU, iar dispariția lor ar duce la o criză a intervențiilor de urgență”, a declarat Potecă.

Acesta a mai precizat că îi va informa pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, despre solicitările angajaților SALVITAL Hunedoara.

Activitatea SMURD în judeţul Hunedoara a început în anul 2008, fondurile fiind asigurate din cotizaţiile a 67 de membri, între care se numără Consiliul Judeţean şi mai multe primării. Valoarea cotizației a fost stabilită la  suma de 5 lei pe an pentru fiecare locuitor al judeţului. Fondurile asociaţiei s-au redus după ce 23 de primării din judeţ s-au retras din cadrul organizaţiei, motivând probleme financiare. De asemenea, cotizaţia nu a mai fost majorată de 14 ani, spun reprezentanții Salvital. Recent, s-a încercat printr-un proiect legislativ transferarea paramedicilor SMURD din cadrul Salvital în structurile ISU Hunedoara, însă legea a eșuat, fiind întoarsă în Parlament de către președintele României. În alte județe din țară cu câteva excepții printre care și județul Hunedoara, paramedicii SMURD sunt angajați ai structurilor MAI. 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.