Un număr de 55 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată sunt parte din proiectul de îmbunătățire a siguranței traficului pe raza DRDP Timişoara. În județul Hunedoara este vorba despre opt treceri de cale ferată, care vor fi reamenajate, potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Proiectul #CNAIR prezentat astăzi – “Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată” – presupune:
– montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară;
– montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație;
– semnalizare rutieră orizontală (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier);
– marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 m, între barieră și indicator).
În aria de responsabilitate a SDN Arad vor fi amenajate 11 treceri la nivel CF, SDN Caransebeș – 6, SDN Deva – 8, SDN Orșova – 5, SDN Timișoara – 25.
Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și are ca scop creșterea siguranței rutiere prin amenajarea, în toată țara, a 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021. Valoarea totală a contractului este de 34,3 milioane lei și are ca durată de implementare 24 de luni. Implementarea proiectului va crește gradul de siguranță a traficului, prin adoptarea soluțiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naționale la intersecția cu trecerile la nivel cu calea ferată.
Prezentările susținute la evenimentul de lansare a proiectului sunt disponibile pe site-ul CNAIR, la http://www.cnadnr.ro/ro/prezentari-proiect-amenajare-trecere-la-nivel-cu-calea-ferata
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply