Magistraţii Judecătoriei Brad au pronunţat sentinţa în dosarul „camerei de tortură” din Şcoala Gimnazială a comunei Vaţa de Jos, din judeţul Hunedoara. În martie 2016, părinţii mai multor elevi s-au plâns că dascălii şi angajaţii şcolii i-au maltratat pe copii şi chiar ar fi instituit o „cameră de tortură” unde aceştia erau pedepsiţi.
Potrivit sentinţei pronunţate vineri de Judecătoria Brad, Adriana Coza, profesor de matematică şi fosta directoare a şcolii din Vaţa de Jos, a fost condamnată la: 5.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, comisă în lunile februarie-martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră S. A. L.), la 3.200 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, comisă în lunile februarie-martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră M. A. M.); la 3.200 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, comisă în lunile februarie-martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră S. A. D., toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, infracţiunile fiind în concurs real. „Aplică inculpatei Coza Adriana-Maria pedeapsa cea mai grea, de 5.000 lei amendă penală, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedeapsă stabilite, spor de 2.133 lei, inculpata urmând să execute în final o pedeapsă de 7.133 lei amendă penală”, arată sentinţa Judecătoriei Brad, care nu este definitivă şi poate fi contestată.
Adrian Coza, secretarul şcolii, a fost condamnat la 3.200 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, comisă într-o zi din cursul lunii martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră A. R. A.
Adrian Mihuţ, fiul fostei directoare, profesor de informatică, a fost condamnat la: 5.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, comisă în lunile februarie-martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră S. A. L.; 5.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, comisă în lunile februarie-martie 2016, faţă de persoana vătămată minoră A. R. A., „inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 6.667 lei amendă penală”, se arată în sentinţă.
Şoferul şcolii din Vaţa de Jos, inculpat în acelaşi dosar penal, pentru lovire şi alte violenţe aplicate unui elev, a fost achitat prin sentinţa Judecătoriei Brad. Magistraţii au respins solicitările de daune morale ale părinţilor elevilor.
În 2016, o anchetă penală a început la Şcoala Gimnazială din comuna Vaţa de Jos, unde părinţii unui elev de 12 ani au reclamat că acesta ar fi fost agresat de dascăli şi că în unitatea de învăţământ o încăpere unde se petreceau agresiunile era denumită „camera de tortură” a condus la o anchetă extinsă.
„Părintele unui elev în vârstă de 12 ani a depus plângere penală faţă de trei angajaţi ai şcolii, cu privire la comiterea, în cursul lunilor februarie – martie, a infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi rele tratamente aplicate minorului. În cauză a fost constituit un dosar de cercetare penală în cadrul căruia poliţiştii vor efectua cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, urmând a fi administrat materialul probator, în vederea stabilirii stării de fapt şi a luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Şi alţi părinţi s-au plâns că elevii au fost maltrataţi.
Scandalul din şcoala de la Vaţa de Jos s-a petrecut după ce Claudia Obârşan, mama unui copil de 12 ani, a depus mai multe plângeri, în care a reclamat autorităţilor că fiul ei a fost maltratat în repetate rânduri la şcoală. Potrivit afirmaţiilor femeii, elevul de clasa a patra ar fi fost bătut într-o încăpere, denumită în şcoală „camera de tortură”, dar nu a fost singurul copil agresat.
„Băiatul meu a fost jignit, ameninţat şi maltratat fizic de şoferul microbuzului. Într-una din zile, acest şofer l-a prins de gât pe copil şi l-a trântit în scaun, înjurându-l. Directoarea unităţii de învăţământ îi bate pe elevi, le dă cu pumnii în cap, îi înjură, i-a ameninţat şi umilit în timpul orelor de curs. Eu îmi trimit copilul la şcoală să înveţe, să fie educat de persoane competente, şi nu să fie făcut ţăran, idiot, împuţit sau hoţ”, declara Claudia Obârşan, care îl acuza şi pe fiul directoarei de comportament similar.
Adriana Coza, directoarea şcolii, a negat toate acuzaţiile aduse atât ei cât fiului său.
comentarii