”Produs în Hunedoara”, platforma online prin care producătorii hunedoreni vor beneficia de promovare gratuită în mediul online în vederea valorificării muncii lor

Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, a demarat un amplu proiect de sprijinire a producătorilor autohtoni în vederea valorificării produselor realizate de aceștia. Concret, Agenția lucrează la înființarea site-ului ”Produs în Hunedoara”, structurat pe patru secțiuni orientative dedicate celor șase zone ale județului Hunedoara: Țara Zarandului, Valea Mureșului, Ținutul Pădurenilor, Ținutul Orăștiei, Țara Hațegului și Valea Jiului.

Secțiunile cuprind: produse agricole (legume, fructe, uleiuri și panificație, lactate, produse din carne, produse apicole, siropuri și conserve), grădinărit (diverși arbuști, flori, răsaduri), meșteri populari (ceramică, lemn, textile), artiști handmade (îngrijire personală, decorațiuni).

Site-ul se adresează atât consumatorilor individuali, cât și magazinelor de profil și celor din categoria HoReCa. Clienții vor avea ocazia să achiziționeze direct produse autohtone, inclusiv produse tradiționale atestate sau înregistrate ca produs montan. Utilizatorii, care accesează site-ul, au la dispoziție o hartă activă, structurată pe cele șase zone ale județului Hunedoara, pentru o mai bună vizualizare și localizare a întreprinzătorilor locali, precum și filtre de căutare după categoria sau subcategoria de produse.

”Până acum avem circa 30 de producători înscriși în baza de date. Cu o parte dintre ei avem deja o colaborarea mai îndelungată, au participat în ultimii ani la târgurile organizate de Agenție. Ideea este să aducem la un loc tot ceea ce înseamnă producător local din județul Hunedoara. Celor care vin spre noi, le oferim gratuit promovare pe site, astfel încât să câștige noi clienți și să-și poată dezvolta mica afacere” spune directorul ADEH, Camelia Bedea.

Reprezentanții ADEH au cerut și sprijinul primarilor din județul Hunedoara pentru transmiterea datelor de contact ale producătorilor locali, care își desfășoara activitatea în comuna sau orașul lor.

La această dată, în scopul înlesnirii vânzării de produse, dar și pentru promovarea producătorilor și meșteșugarilor, există pagina de Facebook ”Produs în Hunedoara” și grupul creat sub aceeași denumire, precum și o secțiune în cadrul aplicației mobile ”Discover Hunedoara”, care are ca scop promovarea turistică a județului Hunedoara.