Primăria Hunedoara cere în instanță demolarea unor clădiri abandonate

Administrația locală din Hunedoara a iniţiat în instanţă acţiuni împotriva proprietarilor fostului cinematograf „Modern” şi a două blocuri de locuinţe de pe strada Alexandru Vlahuţă, foste „cămine de nefamilişti”, abandonate de mai mulți ani și solicită demolarea clădirilor pe cheltuiala proprietarilor.

„În ce priveşte fostul cinematograf Modern, pentru starea deplorabilă în care a ajuns, clădirea fiind degradată şi plină de gunoaie, în 2018, Poliţia Locală a aplicat proprietarului o amendă în valoare de 30.000 de lei. Proprietarul a contestat în instanţă sancţiunea, dar nu a avut câştig de cauză. Blocurile „I” de pe strada Alexandru Vlahuţă se află, de asemenea, într-o stare deplorabilă de mai mulţi ani, proprietarul nereuşind să se achite de obligaţiile sale legale”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Cinematograful Modern din Hunedoara a fost inaugurat în 1984. Avea două săli şi peste 350 de locuri pentru spectatori, dar şi o sală mai mică, pentru proiecţii de pe casete video. După Revoluţie, cinematograful a intrat în declin, s-a închis apoi, iar clădirea a fost folosită câţiva ani ca depozit. Apoi a fost abandonată şi vandalizată. De pesete un deceniu, fostul cinematograf face parte din „clădirile fantomă” ale Hunedoarei, iar aspectul său şi mizeria strânsă în incintă i-au revoltat pe hunedoreni. În ultimii ani, RADEF – România Film, administratorul fostului cinematograf, a fost amendat de mai multe ori de Poliţia Locală Hunedoara, pentru că nu a luat măsuri pentru protejarea clădirii.

În 2017, municipalitatea a obţinut şi pus în executare o sentinţă definitivă prin care o clădire cu două etaje, construită nelegal în Parcul Corvin a fost demolată. Recent, tot printr-o decizie judecătorească, proprietarii a trei blocuri neterminate de pe strada 1 Decembrie 1918 au fost obligați la împrejmuirea şi asigurarea pazei acestora, soluția în acest caz nefiind definitivă.

Foto: Primăria Hunedoara

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.