Număraul mare de angajați ai primăriei Deva, care au intrat în contact cu edilul șef, Florin Oancea, și cu administratorul public, Adrian David, a făcut ca, în cursul zilei de ieri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Deva să decidă suspendarea activității întregii administrații locale. 60 de persoane sunt, în prezent, izolate la domiciliu și urmează să fie testate pentru a se vedea dacă au fost infectate cu virusul COVID-19.
Florin Oancea, Adrian David și deputatul PNL Lucian Heiuș au fost declarați pozitivi la COVID-19 și au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Vă prezentăm, mai jos, decizia luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Deva:
„HOTĂRÂREA nr.2
a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva
Ca urmare a faptului că aproximativ 60 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Deva se află în prezent în izolare voluntară la domiciliu, începând cu data de 14 martie, urmând a fi testaţi epidemiologic pentru infectarea cu virusul COVID – 19,
Pentru a preveni răspândirea virusului, pentru a proteja cetățenii care au legături directe cu persoanele din cadrul Primariei Municipiului Deva, precum şi pe angajaţii instituţiei,
Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva a adoptat astăzi, 15 martie 2020, prezenta HOTĂRÂRE:
1. Ținând cont de numărul mare de angajați din cadrul Primariei care au intrat în contact direct cu persoanele confirmate ca infectate cu COVID-19, activitatea Primăriei Municipiului Deva din Piața Unirii, nr. 4 se suspendă până la o dată stabilită ulterior (în funcție de rezultatele anchetei epidemiologice), cu excepția Biroului de Situații de Urgență, camera 26, birou care va executa activităti conform dispoziției Primarului, respectiv asigurarea hranei pentru persoanele izolate la domiciliu. În sediul Primariei se vor executa lucrări de dezinfecție.
2. Direcția Impozite și Taxe Locale, situat pe Bul. 1 Decembrie 1918, nr. 16A, iși suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior (în funcție de rezultatele anchetei epidemiologice). Se vor executa lucrări de dezinfecție. Plățile privind impozitele, amenzi și orice taxe datorate bugetului local al Municipiului Deva se pot efectua online pe wwwghiseul.ro
3. Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă își suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior (în funcție de rezultatele anchetei epidemiologice), cu exceptia Compartimentului Stare Civilă, unde va exista un program de lucru cu publicul, pentru înregistrarea actelor de deces, depunere documente, zilnic intre orele 10:00 și 12:00. Se vor executa lucrări de dezinfecție.
4. Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul de Cadastru și Fond Funciar și Serviciu Programe Dezvoltare își suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior (în funcție de rezultatele anchetei epidemiologice). Se vor executa lucrări de dezinfecție.
5. Direcța de Asistență Socială fiind o instituţie publică și subordonată Consiliului Local își suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior. Adăpostul de noapte va funcționa conform regulamentului. Se vor executa lucrări de dezinfecție.
6. Centrul Cultural Drăgan Muntean iși suspendă activitatea până la o dată stabilită ulterior. Se vor executa lucrări de dezinfecție.
7. SPIGM își va continua activitatea conform Hotărârii CLSU.
8. Pe perioada suspendării activității (minimum 14 zile – zilele minime de izolare conform procedurii) fiecare angajat trebuie să aibă dovada unuia dintre cele 3 tipuri de concediu (de odihnă, medical, fara plată), iar persoanele care au copii sub 12 ani se vor folosi de hotărârea de guvern (Legea nr. 19/2020). Acestea se vor preda șefiilor ierarhici superiori”.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply