Duminică, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe D.N. 66, în afara localităţii Bretea Streiului, un autoturism care circula haotic a părăsit partea carosabilă.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Vulcan, , în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 66, în afara localităţii Bretea Streiului, pe sensul de mers Simeria – Hațeg, a pierdut controlul autoturismului, părăsind partea carosabilă în partea dreapta și nu necesită îngrijiri medicale.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
comentarii