Prăbușirea sportului românesc, după Revoluție. Ce ne-a mai rămas după trei decenii

Sportul mai trăiește astăzi doar din amintiri.

Ne chinuim să legăm o națională de fotbal, lotul de gimnastică a ajuns o fantomă, înotul a dispărut odată cu bazele de altădată, iar echipa de rugby nu mai iese din grupe în competiții.Speranțe vin din sfera privată, unde tenisul a început să dea, din nou, nume mari. Dar și din loturile de tineret, cum e cel de fotbal, unde juniorii aspiră să atingă rezultatele generației de aur.

Performanțe remarcabile, înainte de Revoluție

România avea, înainte de Revoluție, performanțe remarcabile în sport. Fotbalul, gimnastica, natația, atletismul, canotajul au dat nume mari pe podiumurile mondiale. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin sau jucătorii de fotbal aduceau românilor singurele bucurii din acei ani.

Apogeul naționalei de fotbal, în 1994

Apogeul a fost atins patru ani mai târziu. 1994 este anul în care Naționala a urcat cel mai sus în ierarhia fotbalului mondial.

Generația de aur și-a mai arătat o dată valoarea: la Campionatul Mondial din 1998. Echipa națională s-a dus atunci pînă în optimi. Și atât. A fost ultimul mondial al lui Hagi, care a prezis prăbușirea fotbalului românesc.

A urmat decăderea. Șase ani mai târziu, țineam prima pagină a ziarelor cu un scandal internațional și nu cu rezultate deosebite. Proaspăt transferat la Chelsea, Adrian Mutu a fost descoperit, în 2004, pozitiv la testul antidoping.

Gimnastica a decăzut după Nadia Comăneci

Gimnastică românească a decăzut și ea după Nadia Comăneci. Celebrul zece al Nadiei, de la Montreal, a mai fost atins o singură dată: de Lavinia Miloșovici. S-a întâmplat la Barcelona, în 1992. A fost ultima mare performanță a lotului olimpic românesc.Anii care au urmat au aruncat gimnastica noastră în întuneric.

Chiar dacă Andreea Răducan a avut rezultate bune la Sydney, în anul 2000, descalificarea pe care a trăit-o, din cauza unei banale pastile de nurofen, a umbrit performanțele multiplei noastre campioane din Australia.

Înotul românesc, o poveste tristă

Tristă este și povestea înotului românesc. De complexul de la Medgidia s-a ales praful, deși este un loc încărcat de istorie care a lansat nume grele ale natatiei noastre naționale.

Cluburile particulare au înlocuit cluburile de stat

Și așa se explică de ce cluburile particulare au înlocuit vechile cluburi de stat, care au dat vârfurile de altădată. Numai că părinții plătesc acum sume enorme dacă vor ca cei mici să facă sport de performanță. Oricine dorește să învețe tenis, echitație, înot, scrimă, arte marțiale, handbal, baschet, fotbal, trebuie să dea între 200 și 500 de lei pe luna. Iar acestea sunt prețurile medii și nu tarifele cluburilor de lux.

Sportul individual dă, totuși, rezultate

Sportul individual dă, însă, rezultate. Cel mai bun exemplu este Simona Halep, care a reușit să pună mâna pe două titluri de Mare Șlem: Roland Garros și Wimbledon.

Handbalul a revenit în prim plan

Handbalul a revenit și el în prima linie prin CSM București care, la prima participare din istorie în Liga Campionilor, a reușit să se întoarcă cu trofeul de la Budapesta. A fost o surpriză uriașă.

Nici fotbaliștii tineri nu sunt mai prejos. Aici este meritul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, care a pregătit în ultimii ani jucători de valoare. Îi găsim acum la Echipa Națională și Lotul de Tineret. Tinerii sub 21 de ani au reușit, de pildă, o performanță istorică în acest an. Calificarea lor în semifinalele Campionatului European de Fotbal pentru Tineret a trimis România, după 56 de ani, la Jocurile Olimpice.

Mai sunt însă multe de făcut dacă vrem să strălucim din nou pe toate podiumurile. Trei sferturi din infrastructură națională sportivă se află încă la nivelul anilor’ 80. Am rămas una dintre puținele țări europene căreia îi lipsesc arenele sportive, stadioanele, sălile polivalente, bazinele de înot și pârtiile de schi. Iar performanță nu se poate face câtă vreme sportul va rămâne ultima roată la căruță.

 

Sursa : știrileprotv.ro