POVESTEA CETĂȚII DEVEI

Simbol al orașului Deva, una dintre cele mai importante fortificații medievale din Transilvania, cetatea Deva ocupă un loc aparte în rândul monumentelor istorice din județul Hunedoara.

De aceea, azi, vă aducem în atenție povestea captivantă a acestui obiectiv istoric și cultural, în contextul proiectului Un monument pe săptămână, derulat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, on-line, în fiecare zi de miercuri.

În rândurile de mai jos, veți afla detalii despre istoricul monumentului, împreună cu descrierea acestuia, informațiile sunt puse la dispoziție de către Arheolog Dr. Ionuț-Cosmin Codrea, Secția Arheologie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva și unul dintre membrii colectivului de cercetare arheologică ai cetății din Deva.

CETATEA DEVA

<<Fortificaţie cu începuturi legendare, cetatea Devei a fost, de-a lungul timpului, implicată în aproape toate evenimentele istorice majore ale Transilvaniei. Reședinţă a voievozilor, apoi a principilor ardeleni, zidurile ei au fost adăpost sau închisoare pentru importante personalităţi politice, militare, culturale sau religioase. Cetatea, considerată una dintre punctele strategice ale Transilvaniei medievale, este atestată documentar pentru prima dată în 1269, când fortificația a fost donată de către ducele Ştefan greavului Chyl din Câlnic. Ridicată într-o perioadă destul de tulbure în istoria Regatului maghiar, între invazia tătară și 1264 (când se menţionează o bătălie „sub cetate”), aceasta veghea Valea Mureșului și drumul ce străbătea cursul acestuia. Pentru secolele XV-XVI personalitățile care au marcat monumentul sunt guvernatorul Ioan de Hunedoara, generalul italian Giovanni Battista Castaldo, vicevoievodul Dominic Dobó și căpitanul cetății Deva, Ferenc Geszthy. În timpul lui Ioan de Hunedoara au avut loc lucrări de transformare a fortăreței militare într-o reședință nobiliară. Cetatea trece de la o atmosferă cazonă la spații împodobite cu elemente artistice sculptate în piatră, de influență gotică, sub coordonarea meșterului constructor brașovean Conrad. Urmașii acestuia au început și lucrările de lărgire a cetății prin adăugarea celei de-a doua incinte. Lucrările au fost continuate, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, de Dominic Dobó și Francisc Geszthy. De numele ultimului se leagă și prima atestare a Magnei Curia (1582), sediul actual al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Cu trecerea timpului devine din ce în ce mai evident rolul strategic, câștigându-și, pe drept cuvânt, renumele de „cheia Mureșului”; prin poziţia sa și zidurile puternice, fortificaţia a atras atenţia multora dintre călătorii care au trecut prin aceste părţi. Dintre aceștia, Giovandrea Gromo (1564) consideră cetatea Devei ca fiind una dintre cele mai importante fortăreţe ale ţării, întrucât se afla într-un defileu periculos. Cetatea domina Mureșul, râu care nu putea fi traversat, iar faptul că era așezată la o asemenea înălţime făcea ca ea să nu poată fi bătută de nicio artilerie. Adăugând faptul că era aprovizionată cu tot ce îi trebuia pe o perioadă de trei ani, se înţelege că fortificaţia era „de necucerit”.

 

La sfârşitul secolului al XVII-lea cetatea intră în posesia Casei de Habsburg, împreună cu proprietăţile fiscale ale Principatului Transilvaniei. În perioada 1686-1699 a fost construită, la propunerea generalului Antonio Caraffa, cea de-a treia incintă. Programul de fortificare al Transilvaniei a fost continuat și în veacul următor. Pentru aceasta armata habsburgică a angajat în corpurile sale mai mulți ingineri militari și arhitecți italieni. Dintre aceștia îi numim pe bolognezul Luigi Ferdinando Marsigli și pe Giovanni Morando Visconti. Acesta din urmă a realizat mai multe proiecte de fortificare, de tip vauban, printre care a cetății Deva. Lucrările au fost începute de noul guvernator militar al Transilvaniei, Ştefan Steinville. Visconti începe șantierul de transformare a cetății într-o fortificație bastionară în anul 1713. Proiectul prevedea o transformare radicală a terenului, din zona apuseană, de la bazele cetății. În același timp, au fost realizate lucrări de reparații și la vechea fortificație. Nu sunt cunoscute motivele pentru care șantierul nu a fost dus la bun sfârșit, moartea proiectantului în 1717 și/ sau cea a guvernatorului Steinville, survenită în anul 1720, dar fortificația bastionară a rămas într-un stadiu incipient, realizându-se doar prima fază, cea a unor bastioane de pământ. Evoluţia artileriei și a tehnicilor de asediu a făcut ca în timp cetatea să-și piardă din importanţa militară, devenind, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, loc de refugiu sau, în diferite ocazii, temniţă pentru cei care s-au ridicat împotriva autorităţilor austriece. La propunerea grofului Mitrovsky, comandantul corpului de armată din Transilvania, făcută la 1800, rolul militar al cetăţii încetează. Toate bunurile au fost scoase la licitaţie, ele revenind Franciscăi Pogány.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}
/* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Cu bunurile recuperate ea a construit Parva Curia. Cetatea părăsită a fost salvată de împăratul austriac Francisc I, care a rămas impresionat de aceasta în timpul unei vizite efectuate în Tansilvania în anul 1817. Reparaţia a durat 12 luni. La 15 ani de la încheierea șantierului, în 1844, în timpul împăratului Ferdinand al V-lea, cetatea este întărită cu un zid care să reziste artileriei moderne. De asemenea, s-a dispus ca opt oameni să formeze garda cetății, pentru buna întreținere a acesteia. Fortificația a fost distrusă definitiv în timpul revoluţiei din 1848-1849. În prima jumătate a anului 1849 cetatea, apărată de o garnizoană imperială, a fost constant bombardată de trupele revoluționare. Asaltul a fost condus de colonelul Forró, care avea la dispoziția sa 2.000 de oameni și șase tunuri, timp de aproape trei luni. Poziția strategică, pentru care este recunoscută fortificația Devei, a făcut ca atacurile maghiare să eșueze. Cetatea s-a predat abia la 27 mai, când garnizoana austriacă, epuizată de foame și boală, a obținut retragere liberă. După Rusaliile catolice revoluționarii s-au pregătit pentru a rezista unui asediu de șase luni. În cetate au fost încartiruite două batalioane de honvezi. Cei 1.200 soldați au transportat în fortăreață alimente timp de 16 sau 18 săptămâni. Pe la începutul lunii august a sosit la Deva și generalul Bem, care a purtat discuții cu comandanții revoluționari Kemény, Hathvany și Koukucsea, apoi se pare că a plecat spre Sibiu. La două zile după plecarea sa, în dimineața zilei de 13 august, depozitul de muniție al cetății a sărit în aer. Părăsită, cetatea a devenit loc de promenadă pentru generaţii de deveni și nu numai. Odată cu proiectul de restaurare demarat în anul 2005, fortificaţia a reintrat în atenţia comunităţii știinţifice, iar după finalizarea lucrărilor de consolidarea a incintelor II și III numărul turiștilor a crescut simţitor>>.

Pentru mai multe informații puteți accesa:
https://www.academia.edu/41634194/Cetatea_Deva_750_de_ani_de_la_prima_atestare_documentar%C4%83_ed._Ionu%C8%9B-Cosmin_Codrea_texte_Ionu%C8%9B-Cosmin_Codrea_Cristina_Bodo_Daniela_Marcu_Istrate_

Foto: Ionuț-Cosmin Codrea, Marius Gheorghe Barbu

 

Muzeul CIvilizației Dacice și Romane Deva

Articol preluat de pe zhd.ro