Pompierii brădeni împreună cu personalul medical al ambulanței s-au deplasat pe jos pe o distanță de peste 1 kilometru pentru a transporta o persoană de la domiciliu la ambulanță

Pentru salvatori nu contează distanța pe care trebuie să o parcurgi, indiferent de condițiile meteo sau de mijlocul de deplasare, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor medical de urgență.
Pompierii Stației Brad din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara s-au alăturat, astăzi, echipajului Serviciului de Ambulanță Județean pentru a transporta de la domiciliu la ambulanță, apoi la spital, un bărbat în vârstă de 67 de ani, cu afecțiuni respiratorii severe, din localitatea Curcehiu, comuna Bucureșci.

Pompierii brădeni împreună cu personalul medical al ambulanței s-au deplasat pe jos pe o distanță de peste 1 kilometru, accesul autovehiculelor fiind inaccesibil, drumul fiind acoperit de zăpadă și gheață.

În condiții de temperatură foartă scăzută, echipa mixtă de intervenție, pompieri-medici a transportat pacientul cu ajutorul unei prelate de transfer.

Ulterior, barbatul a fost internat la Compartimentul de Primiri Urgențe din municipiul Brad unde i s-a acordat tratament de specialitate, iar acum se află în afara oricărui pericol, sub supravegherea medicilor.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Articol preluat de pe glasul-hd.ro